Specialiști citati de revista „Viața medicală”. avertizează că factori de risc precum radiațiile ultraviolete sau dezvoltarea urbană care determină în mod direct gradul de poluare au efecte imediate, care ni se citesc pe piele: îmbătrânirea pielii, dermatitele atopice sau acneea. În mod normal, pielea noastră acționează ca un scut biologic împotriva poluanților atmosferici chimici și fizici, explică dr. Irina Năsturică, medic specialist dermatolog, însă expunerea prelungită sau repetitivă la poluanți poate avea efecte negative profunde asupra pielii. În plus, nu doar poluanții din aerul exterior sunt dăunători pielii, ci și cei din interior, cum sunt praful, fumul de țigară sau iritanții chimici. „Prevalența dermatitei atopice a crescut constant în ultimele decenii, în special la copiii care locuiesc în zone cu poluare ridicată a aerului”, explică dr. Irina Năsturică. Deși nu există o metodă anume de prevenire a efectelor poluării asupra pielii, medicul recomandă curățarea tenului, demachierea și hidratarea după expunerea în mediul poluat al orașului, atât pentru adulți, cât și pentru cei mici.
Alertă medicală! Alergia la ambrozie afectează 2,5 milioane de români!
Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara atrag atenţia că în această perioadă de sfârşit de...