Sute de zboruri întârziate sau anulate și nervi întinși la maximum. Potrivit comunicatului transmis de Compania Națională Aeroporturi București, acesta este bilanțul haosului de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni, unde, în ultima săptămână, peste 730 de avioane au aterizat sau decolat cu o întârziere mai mare de 30 de minute. 18 zboruri au fost anulate.
Cele mai mari probleme a înregistrat Wizzair, cu 176 de zboruri întârziate. Tarom a avut 142 de zboruri întârziate, Ryanair, 125, și Blue Air, 94. Totuși, numărul avioanelor care au înregistrat întârzieri este cu 226 mai mic, față de cel înregistrat săptămâna anterioară, iar numărul celor care au fost anulate a fost cu 38 mai mic. În perioada 7-13 iulie, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă au fost operate peste 2.300 de zboruri.