Lohengrin – Cronica din loja Operei Nationale din Bucuresti

Prima imagine când privești spre scena Operei Naționale București este o cortină de fier. Nu am mai intâlnit la niciun spectacol acest element regizoral. Mă gândesc că are o conotație istorică. Nu voi insista asupra acestui element. Scenografia creată de Dragoș Buhagiar, pe care l-am întâlnit și în spectacolul de balet “ Creațiunile lui Prometeu” de Beethoven, este deosebit de inspirată. Pe scenă, desi de dimensiuni mari, vor fi multe persoane: soliști, actori, corul numeros. Prea multe elemente de decor ar fi aglomerat scena și spectatorul ar fi fost obosit de acest amalgam. La ridicarea cortinei observăm un pat de o singură persoană. O fată hrănește cu grijă un băiat. Este Elsa, care își arată dragostea pentru fratele său, Gottfried. Lângă pat, fumează, nonșalant o femeie. Într-o atitudie nonconformistă, sfidătoare, tolănită pe jos: Otrud. Într-un colț un scaun și un dulăpior.

Orchestra debutează încântător, sub conducerea dirijorului Tiberiu Soare, cu preludiul care rezumă ideea acțiunii muzicale: motivul Graalului. Bucurie, stare de spirit divină. Instrumente cu coarde, alămuri, instrumente din lemn. Muzica ne învăluie într-o mantie caldă, ce încălzește sufletul. Rivalul lui Wagner, Berlioz, spune despre Preludiu:”Introducerea ce ține loc de uvertură, e o invenție a lui Wagner de cel mai cuceritor efect…Considerând bucata numai ca o piesă simfonică, o găsesc, din toate punctele de vedere, în totul, admirabilă.”Imaginea evocată ar fi zborul îngerilor ce duc cupa sfântă pe muntele cavalerilor. Cadrele se schimbă. Un bărbat stă ghemuit în poziția fetus. Pe scenă este introdusă o scenă de dimensiuni mici, ce reprezintă ideea de teatru în teatru. Cei patru soliști, prin ideea regizorală a lui Silviu Purcărete, sunt însoțiți pe scenă de alter egourile lor: cuplurile Elsa – Lohengrin, Otrud – Friedrich von Terlramund. Regizorul și-a motivat alegerea dedublării personajelor, pentru a sublinia de o parte vocea, iar de cealaltă trupul.

Otrud actrița este interpretată fabulos de Alina Petrică. Este nonconformistă, lascivă, are cornițe, sugerând că este diabolică, mâinile îi sunt pictate cu negru. Poartă o rochie închisă la culoare, botine negre. Pe tot parcursul spectacolului demonstrează o mobilitate fantastică, improvizând prin gesturi, atitudine, o proiecție psihologică a personajului: malefică. Elsa actriță, intrepretată de Anda Saltelechi, umană, caldă, o proiecție a unei femei simple, vulnerabile. Machiaj natural, o ținută simplă, o rochie deschisă la culoare, spre a sublinia puritatea, alteori îmbrăcată sumar, parcă pentru a scoate în evidență vulnerabilitatea. Lohengrin actorul: Istvan Teglas. O poziție a corpului cu coloana curbată, de multe ori apare ca o imagine laitmotivică în poziția fetus. Am avut impresia că și dorește să fie îmbrățișat, iubit. Regizorul a subliniat psihologic proiecția persoanjului, în care îl găsim pe compozitor.

Telramund actorul: Rareș Florin Stoica este imaginea unei persoane încrezătoare, un trup bine definit, mișcări sigure, atente. Un alt element de decor este un cărucior model vechi de culoare albă: copilărie, inocență. Un contrast între puritate și malefic, viață și moarte, subliniat prin cromatica costumelor, machiaj, accesorii: alb și negru. Elsa von Brabant, soprana Iulia Isaev, pe care am avut bucuria să o cunosc la Opera Națională București interpretând rolul Floriei Tosca, din opera Tosca de Puccini, o interpretare vocală armonioasă ce reflectă naturalețe, claritate, un timbru frumos, o execuție fluentă a textului muzical, o tehnică studiată, o rezonanță frumoasă a sunetului, neforțată, chiar și în momentele de dramatism, subliniind convingător vocal și scenic, prin mișcările atent studiate, feminine, expresive, personajul creat de Wagner. Vocea lui Friedrich von Terlramund, este redată de Cătălin Toropoc,: o voce amplă, generoasă, puternică, vibrantă, potrivită pentru a da expresie acestui personaj dramatic. Culoare vocală, tonalitate, volum, instensitate, expresivitate, limbaj nonverbal, convingător. Pentru vocea lui Otrud a fost aleasă solista Maria Berezovska. M-a dus cu gândul la lady Machbeth din opera lui Verdi. O voce întunecată, cu grave bine subliniate, m-a cucerit prin robustețea vocii, voce generoasă, siguranța cu care stăpânea fiecare pasaj, o rezonanță bogată în sunet. A conturat excelent personajul, o femeie malefică, rece, întunecată, opusă eroilor ce reprezintă puritatea: Elsa, Lohengrin.

Orchestra, sub conducerea lui Tiberiu Soare a redat muzica lui Wagner nu eroic, ci de un lirism spiritualizat. Nu a fost un sunet asurzitor de alămuri, instrumentele au redat un sunet divin, care pe mine ca spectator m-a convins să iubesc această operă a lui Wagner. Regizorul Silviu Purcărete a realizat o regie magnifică. Atent la sublinierea legăturii dintre voce și trup, pentru definirea stărilor sufletești ale persoanjelor, ai impresia la un moment dat că ești la cinematograf, așteptând cu curiozitate desfășurarea intrigii în viziunea regizorală. O colaborare excelentă cu Dragoș Buhagiar care a realizat scenografia acestei opere: minimalism vizual, atent la elementele de decor introduse, pentru a sublinia, sau sugera o stare, la costumele personajelor, culorile, accesoriile, pentru redarea atmosferei în care se desfășoară acțiunea dramatică. Am rămas uimită de cele trei personaje butaforice, imense, nu am putut aprecia înălțimea lor, poate 4 m sau mai mult. Din loja în care eram nu le vedeam integral, dar bărbatul cu pălărie părea o lucrare a lui Salvador Dali. Acest ansamblu sublinia fantasticul, supranaturalul. Aceasta este cheia mea de interpretare. Corul Operei Naționale București a avut o interpretare în forță, omogenă, sincronizare bine realizată. O pregătire excelentă realizată de Daniel Jinga și Adrian Ionescu. Felicitări tuturor! Un spectacol de neuitat, memorabil. Multumesc din suflet Operei Naționale București pentru oportunitatea de a vedea această operă a lui Wagner.