„Ați auzit?”, m-a sunat un fermier din Iași. „Se întoarce cormoranu!” Detestat de unii, adulat de alții, Petre Daea a fost scos de pe listele PSD fiindcă i-ar fi ținut scăpărătorile lui Liviu Dragnea. Acum, a revenit în forță: reprezentanții marelui Partid Social Democrat l-au votat în unanimitate ca să ocupe fotoliul lăsat liber de Adrian Chesnoiu. „Toți erau siderați, toți erau fascinați când m-au văzut pe culoarele Parlamentului”, a exclamat Petre Daea. Și eu aș fi rămas năuc, uluit, bujbe… Postul de ministru al Agriculturii era vânat de reprezentanții organizației PSD Olt, controlată de secretarul general Paul Stănescu, organizație care l-a propus și pe Adrian Chesnoiu. Stănescu și-ar fi dorit ca partidul să îl propună acum pe Florin Ionuț Barbu, deputat PSD de Olt și președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, pe care să-l țină sub haripă. De partea cealaltă, tabăra Ciolacu l-ar fi vrut pe Daniel Botănoiu, secretar de stat în minister, dar n-a fost să fie. „Am decis, împreună cu colegii, că înlocuitorul în acest moment al domnului Adrian Chesnoiu este fostul ministru Petre Daea, un om cu experienţă şi un om care nu trebuie să înveţe ministerul şi problemele pe care le au agricultorii şi fermierii, un patriot foarte iubit de toţi cei care activează mai ales în agricultură. Mă bucur că toţi colegii – a fost ca pe vremuri, vot în unanimitate în interiorul partidului ca domnul ministru Petre Daea să revină în Guvernul României”, a vorbit Marcel Ciolacu despre „noul ministru”. Toți idioții speră că Petre Daea va rezolva problema irigațiilor acum, când nici cormoranul nu mai are unde se scălda. Numai că „noul ministru” nu crede în secetă. „În sistemele de irigații, culturile sunt bune, aceasta datorită celor două măsuri excepționale pe care le-a luat ministrul Chesnoiu, anume acordarea gratuită a apei până la stațiile de punere sub presiune și punerea sub presiune a apei de la stațiile în unitățile hidraulice cu reducerea energiei până la 50%. Această măsură a făcut posibil ca în perimetrul irigabil posibil de irigat la această dată plantele să nu sufere și vegetația este normală, producțiile sunt pe măsură”, a spus Petre Daea. A admis că este secetă pedologică, dar nici chiar așa… Și tot el a dat-o de pământ: „Planta nu poate trăi fără apă. Este factorul vital”. Cine? Planta sau apa? E tare îngrijorat Petre Daea că foștii miniștri nu au trecut în PNRR și sistemele de irigații: „…N-am înţeles de ce foştii miniştri nu au putut să prezinte Comisiei Europene acel interes formidabil pentru Europa şi pentru România. Nu este posibil să ai o Europă verde cu o Românie uscată. În al doilea rând, nu mi-am putut imagina, ca agronom, ca inginer în domeniu, să nu ai argumentele tehnice care să fie prezentate la Comisie, în aşa fel încât să asiguri Uniunii Europene două culturi extrem de importante – şi anume cultura soiei (…) şi cultura porumbului”, s-a supărat pe cineva Petre Daea. Ceea ce nu vor să priceapă guvernanții din toate cele trei decenii este că ministrul Agriculturii nu poate rezolva singur problema irigațiilor. Aici e nevoie de un premier cu viziune asupra țării lui, de un președinte cel puțin la fel de bine intenționat. Dacă nu e nimic de ciordit, de ce să facem irigații? Nu mai bine le promitem despăgubiri din banii tuturor chiar și celor care pot uda și nu vor? Cu banii aruncați așa pe fereastră aduceam apă de pe Lună. Cei de la Bruxelles ne-au spus că trebuie să trecem la irigarea prin picătură, iar noi o ținem langa cu apa pe canale deschise și sparte, unde pierderile sunt enorme. Trebuie să refacem pungile naturale ale Dunării și ale altor râuri, zone pe care Nicolae Ceaușescu le-a desecat pentru cultură mare. Și rău a făcut. Acolo putem avea din nou producție mare de pește și apă pentru irigat în iunie-septembrie. Acolo unde nu avem acele buzunare naturale, trebuie să construim bazine de retenție, unde apa trebuie să coboare pe curbe de nivel. Avem specialiști care știu bine aceste lucruri și am putea reveni la construcțiile abandonate în anii 1980. Pe canalele deschise trebuie îngropate conducte mari de PVC, avem asemenea producători chiar în România. Nu trebuie să mergem în Ucraina, ca Nicușor Dan după conductele de termoficare. Aceste conducte nu mai au pierderi. După ce îngropăm conductele prin canale, trebuie să plantăm acolo perdele forestiere pentru menținerea microclimatului. Tot ce înseamnă pășuni compromise trebuie plantat cu specii de arbori rezistenți la secetă. Dacă nu vom face asemenea lucrări, România se va deșertifica în maxim 20 de ani. Fenomenul devine ireversibil și el nu poate fi contracarat de un singur om de la Ministerul Agriculturii, chiar dacă PSD îl aduce acolo și pe Zăroni…
New York Times: Israelul este gata să riște un război total cu Iranul
O analiză publicată de prestigiosul cotidian New York Times dă fiori întregii lumi. Conform acesteia, Israelul ar fi gata să...