“În ultima vreme părea că foarte multe lucruri se sfârșeau. Tăițeii, apa, lumea. Îi era dor de începuturi și de fiorul necunoscutului care le însoțea spre viitor. Îi era dor să se îndrăgostească de o persoană nouă, să ii freamăte inima la gândul posibilităților ce urmau. O mulțime de uși de încercat, o mulțime de pași de făcut înainte, gânduri de viitor, gata să-l cuprinzi cu mâna. Dar nu mai exista nici un viitor. Acum se mai putea vedea doar sfârșitul, era foarte aproape, atât de aproape încât totul mirosea a moarte și a nemișcare”…
La librăria “ La Două Bufnițe” a avut loc lansarea romanului post-apocaliptic, “Cerul ca oțelul” al scriitorului Cosmin Leucuța, apărut la Editura Humanitas. Alături de scriitor, într-un dialog efervescent, a fost Cristian Vicol.
Cosmin Leucuța, printr-un stil captivant, construiește credibil o lume post-apocaliptică, punând reflectorul pe personajul feminin central, femeia căriea nu i-a dat un nume. De fapt, în acest roman, personajele lui Cosmin nu au nume, poate pentru a sublinia că acest scenariu ar putea fi posibil, fără să conteze prea mult numele personajelor, ci doar traumele lor. Persoanejele lui Cosmin sunt individualizate în contextul dat ca Femeia, Bărbatul, fetița, fata, iar din perspectiva fetiței: mami, tati.
Am citit romanul lui Cosmin Leucuța într-o zi, cu o curiozitate dusă la paroxism, o frenezie datorată felului în care scriitorul și-a construit povestea, dar și psihologia acestuia personaj feminin, care este implicat în acțiuni, situații, foarte dure. Este uimitor cum, cu noroc, determinare, reușește să depășească momente tragice, fără ca scriitorul să-i ofere imaginea unei “ Femei fantastice”, ci doar un martor care vine spre noi și ne prezintă o lume dezumanizată, unde motivația personajului are un rol important, credibil, pentru supraviețuire: este mamă.
Femeia este pasagerul călătoriei și ne ducem cu ea în orașe adormite, sumbre, tăcute, singuratice, cu mașini abandonate din lipsă de combustibil, cu clădiri nelocuite, hoteluri, cafenele, pustii, imagini dezolante descrise cu un talent remarcabil de scriitor, pentru a vizualiza ca un cadru cinematografic, scenariul post-apocaliptic. Lipsesc alimentele: “foamea” este un leit motiv, pentru a sublinia dezastrul abătut asupra oamenilor, care recurg și la soluții radicale: canibalism.
Este un roman răscolitor, simți furia în succesiunea frazelor, cu care te împrietenești, pe care o accepți. M-a cucerit prin flasbak-urile prin care pune în evidență sensibilitatea femeii, coborârea ei în trecut. Momentele au fost pentru mine un respiro într-o lume plumburie: inserțiile oferind imagini, care, de cele mai multe ori, erau amintiri frumoase.
Femeia este curajoasă, puternică din punct de vedere mental, dar minunată, sensibilă în calitatea ei de mamă. În preajma fetiței se transfigura, construia scenarii care să-i aducă zâmbet “rățușcăi”.
Personajul nostru este credibil, bine conturat, realist.
Oamenii pentru a supraviețui se adaptează, devin egoiști, lipsiți de sensibilitate umană. Apare un dor de începuturi, de a umbla prin lucrurile abandonate pentru a coborî în timp, la o normalitate pe care atunci când o ai, nu știi să o apreciezi.
Nu avem un ghid de supraviețuire prin acest scenariu oferit de Cosmin Leucuța. Pot să vă asigur de un roman excelent scris, cu descrieri fabuloase, în spatele cărora simți că a fost mult timp alocat pentru o frază bine șlefuită. Nu recomand cartea pudicilor, persoanelor excesiv de sensibile. Romanul îți oferă multe momente de reflecție. Cosmin are curajul de a tranșa anumite subiecte, care poate nu sunt digerate de anumiți cititori. Un roman pe care nu poți să îl lași din mână. Spre sfârșitul lui, scriitorul a acumulat multă tensiune. Ai impresia că inima are un ritm nebunesc, pe care îl ignori, curios doar de finalul, spre care nu poți să tragi cu ochiul.
Felicitări, Cosmin Leucuța. Nu am devoalat prea mult din acest roman, invit cititorii iubitori de ficțiune post-apocaliptică să se delecteze cu lectura acestui roman bine construit, captivant.
Mirela Maria Florea
