A murit groparul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov

Omul cu America de Sud pe frunte s-a stins la 91 de ani. Era un Don Quijotte printre comuniști: el chiar credea că poate salva comunismul prin reforme, fără să conștientizeze că o realitate creată contra naturii nu poate să reziste. Prin „glasnosti” (transparență”) și prin „perestroika” (reconstrucție), Mihail Gorbaciov a ridicat puțin capacul cazanului și atunci spiritul națiunilor captive s-a ridicat și a năruit imperiul. A încercat să împingă capacul la loc, dar nu a mai reușit. În timpul lui, armata sovietică a tras în georgienii și în lituanienii revoltați. Ca de obicei, Occidentul nu avea intuiție politică, mai ales când venea vorba de Rusia. În 1990, premierul Mircea Druc făcea o vizită în Statele Unite ale Americii. Congresmenii îl sfătuiau să-l susțină pe Mihail Gorbaciov pentru salvarea Uniunii Sovietice. „Tocmai acest lucru noi nu-l vrem. Ne-am ridicat împotriva imperiului și interesul nostru tactic este să fim alături de Boris Elțin, iar nu de Mihail Gorbaciov…”, le-a spus basarabeanul. Aleșii americani au făcut ochi de bubuiog: „Și noi cu cine mai discutăm la Moscova?”… În august 1991, am fost cu Mihail Sandu la tentativa de lovitură de stat, orchestrată de Ianaev și de Kriucikov. Mihail Gorbaciov s-a lăsat ascuns atunci de forțele conservatoare ale KGB. Șansa Europei a fost atunci că ofițerii tineri din armată și din serviciile speciale sovietice au rămas alături de Boris Elțin. Să ne imaginăm puțin că, în locul lui Mihail Gorbaciov, ar fi urcat la Kremlin Vladimir Putin… Ar fi fost baie de sânge și imperiul sovietic nu s-ar fi spart. Am participat la marea conferință de presă după „eliberarea” lui Mihail Gorbaciov și la prima întâlnire cu Boris Elțin, care mi s-a părut atunci un gen de Samson în politică: putea să se sfărâme totul în jur, putea să cadă Kremlinul pe el, dar trebuia să ajungă la putere… Un tânăr arhitect rus mi-a spus pe 19 august 1991: „Nu înțeleg cum de voi, europenii, îl admirați pe Gorbaciov. Ăsta este un nătărău („Ătă baltun!”). Nu e de-al nostru. Boris Elțin este rus de-al nostru: el vine la tribună cu stacanul de vodcă, nu ca Gorbaciov care bea ceai cu lapte… Ăsta ne-a distrus țara și ce țară mare și frumoasă am avut…” Îl apucase așa o jale, ca pe toți ceilalți ruși care vegheau cu kalașnikoavele la soarta „revoluției” lângă zidul „casei Albe” (Parlamentul Federației Ruse). Alături, pâlpâiau candele chinezești printre căni de vodcă cu felii de pâine Borodino puse deasupra spre pomenirea celor trei eroi. Dacă ar fi avut 1000 de morți, ca românii, ce ar fi făcut oare rușii?… Atunci aveam să-l cunosc pe Neculai Crețu, un mare gazetar cu suflet ales de la Agerpres. Cu el am fost atunci la înmormântarea celor „trei eroi”, care fuseseră striviți din prostie de un tanc. Mișa Gorbaciov… unul din asasinii lui Nicolae Ceaușescu… A venit la noi în România și a vizitat „Uzinele 23 August”, mândria „mult iubitului și stimatului”. Când a vrut să coboare de la tribună, Nicolae Ceaușescu, extrem de marcat de acea întâlnire, s-a împiedicat și era gata să cadă în nas. Mișa, tovarășul de idei al lui Ion Iliescu, l-a prins de-o aripă râzând pezevenghi. În acel moment, am înțeles că președintele României este pierdut… Nu mă bucuram, deși înțelegeam că așa trebuie să fie. Disprețuit de rușii lui, Mihail Gorbaciov a trăit prea mult o glorie tristă.