CFR Călători a transmis un comunicat de presă în care a anunțat că majorează prețul biletelor de călătorie cu trenul, începând cu data de 1 iulie 2022. ”Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activităţii economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc.” se precizează în comunicat. CFR Călători face precizarea că tarifele nu au mai fost modificate din 2013. Navetiștii vor continua să beneficieze de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamente. Se menține, de asemenea, reducerea cu 50% la abonamentele şi biletele pentru studenţi, și gratuitatea la abonamentele şi biletele pentru elevi. Totodată, sunt menţinute şi ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare: 5% reducere din tariful de transport la cumpărarea online (direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, din aplicaţia disponibilă pe telefon, de la automatele de vânzare bilete din staţii), de până la 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie de peste 10 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors etc.”, mai anunță compania.