Spania, Irlanda și Norvegia au recunoscut oficial statul palestianian spre indgnarea și furia Israelului. Oficiali din cele trei state europene au declarat că recunoașterea oficială a Palestinei ca stat este de fapt o încercare de a reorienta atenția asupra eforturilor de a găsi o soluție politică la războiul din Orientul Mijlociu, a transmis BBC.
Premierii celor trei țări europene au anunțat că speră să încurajeze și alte ţări europene să le urmeze exemplul, într-un impuls diplomatic care ar putea ajuta la asigurarea încetării focului în Gaza şi la eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas.
Decizia simbolică a provocat reacția furioasă a guvernului israelian, care a acuzat cele trei țări că răsplătesc terorismul. Israelul și-a retras ambasadorii din Irlanda, Norvegia și Spania și i-a mustrat oficial pe trimișii acestor țări la Tel Aviv. Toți trei ambasadori au fost chemați săptămâna trecută la Ministerul de Externe al Israelului unde au fost puși să urmărească imaginile filmate cu ororile comise de Hamas în Israel în timpul atacurilor din 7 octombrie.
Recunoașterea Palestinei de către cele trei țări crește, de asemenea, presiunea diplomatică asupra Israelului, după ce două tribunale internaționale au cerut încetarea operațiunilor Forțelor de Apărare Israelului (IDF) în sudul Gazei și l-au acuzat pe premierul Benjamin Netanyahu de crime de război, a mai transmis BBC.
Toate cele trei țări au anunțat că au recunoscut un stat palestinian bazat pe granițele stabilite înainte de război în 1967, cu Ierusalimul drept capitală atât a Israelului, cât și a Palestinei.