Cotidianul ”Washington Post” notează că adminsitrația Biden i-ar fi transmis președintelui ucrainean Vladimir Zelenski să nu mai condiționeze negocierile cu Rusia de debarcarea de la putere a președintelui rus, Vladimir Putin. Într-un articol citat de ”Libertatea”, ziariștii americani susțin că Washingtonul este conștient de „oboseala unora dintre aliații importanți” precum și de trendul în scădere existent în SUA pentru continuarea unui masiv sprijin pentru Ucraina în războiul cu Rusia. Oficialii americani susțin că împărtășesc opinia ucrainenilor, conform căreia Putin nu este deocamdată serios în privința negocierilor, dar consideră că un refuz categoric din partea lui Zelenski stârnește îngrijorare în zone din Europa, Africa, dar și America Latină, unde efectele războiului s-au resimțit puternic în prețurile alimentelor și a combustibilului, mai notează Washington Post. De altfel, mai scrie sursa citată, sondajele din SUA au arătat deja că există tot mai puțin sprijin și în rândul republicanilor în ceea ce privește susținerea Ucraineni la actualul ritm. Au fost și afirmații directe în acest sens. În urmă cu două săptămâni, liderul republicanilor din Camera Reprezentanților, Kevin McCarthy, a spus că anticipează dificultăți în adoptarea unui pachet suplimentar de ajutor suplimentar pentru Ucraina, în cazul în care partidul său va câștiga majoritatea în camera inferioară a Congresului.
Emmanuel Macron a cerut oprirea livrărilor de arme către Israel. Furie la Tel Aviv!
Solicitarea președintelui francez Emmanuel Macron de a fi oprite livrările de arme către Israel a stârnit furie la Tel...