Budapesta provoacă din nou Bucureștiul! Liderii maghiarimii din România au dispus aprinderea unor focuri de veghe în 100 de localități din ținutul secuiesc, în jurul unor cărora localnicii au citit o așa-zisă proclamație de autonomie. Publicația maghiară hirado.hu susține că la fiecare dintre focurile de veghe a fost citită proclamația evenimentului, semnată, ca și în anii precedenți, de Balazs Izsak, președintele Consiliului Național Secuiesc (CNS), inițiatorul și organizatorul focurilor de veghe. Documentul subliniază că ”autonomia teritorială ar putea fi o garanție a securității, păcii și prosperității în Ținutul Secuiesc. Am dovedit că, în ciuda obstrucției autorităților, am reușit să acționăm la nivel european în interesul Ținutului Secuiesc, deschizând un câmp de luptă pe plan internațional. Mai avem o sarcină în fața noastră: crearea și susținerea sistemului de auto-organizare a poporului secuiesc, a cărții de identitate secuiești. Fie ca aceasta seară să fie un moment în care toți membrii comunității să-și conștientizeze această sarcină, ea sa devină pentru toți o experiență personală, o sarcină pe care trebuie să o realizăm împreună în viitor”, se arată în documentul remis agenției ungare de presă MTI. Semnalul pornirii la luptă împotriva sistemului național românesc a fost dat, simbolic, prin aprinderea rugurilor. O lectură atentă a documentului publicat de MTI, agenția oficială de presă a Ungariei, scoate în evidență că lupta pentru autonomia ținutului secuiesc ar fi deja câștigată pe plan european, că se acționează pe plan internațional (vezi reînnoirea jurămintelor de prietenie între Viktor Orban și Donald Trump la Congresul Partidului Republican din SUA), și că acum ar mai fi de convins Bucureștiul, prin acțiuni ale fiecărui membru al comunității maghiare din România, să fie de acord cu eliberarea cărților de identitate speciale pentru cei din secuime. Este posibil, în aceste condiții, ca Bucureștiul să se aștepte în Transilvania la acte de nesupunere civică și chiar de terorism așa cum s-a mai întâmplat. România ar trebui în aceste condiții să devoaleze acest atac rusesc și să treacă la anihilarea amenințărilor hibride. Să nu uităm că în 2018, la doi ani după anexarea efectivă și totală din punct de vedere administrativ a Crimeii, Putin a semnat un decret prin care Regimentul 400 de artilerie din Rusia primea numele de onoare „Transilvania”, gest salutat și amplu relatat de presa oficială de la Budapesta. Rusia intenționează să își folosească cei mai importanți aliați pentru slăbirea aliaților din NATO care contribuie cel mai eficace la efortul Ucrainei în războiul de apărare. România este astfel o țintă predilectă, atât pentru facilitarea aprovizionării cu armament, cât și mai ales pentru motivul că este cel mai important furnizor de combustibil pentru ucraineni. De exportul mărfurilor ucrainene prin România, în special al cerealelor, nici nu mai vorbim. Un conflict interetnic declanșat de Budapesta în Transilvania ar slăbi decisiv sprijinul românesc pentru Ucraina. În plus, s-ar crea nu doar grave disensiuni în interiorul NATO, ci mai ales în Uniunea Europeană, fiind știut că Germania, Austria și Olanda sunt susținători fermi ai intereselor maghiare în România.