Aflată pratic în pragul colapsului economic din cauza aventurii razboinice din Ucraina, Rusia a început să-și vândă în secret diamantele pe piața mondială, anunță agenția Bloomberg citată de Agerpres. Sute de milioane de dolari se fac lunar pe piața mondială prin vânzarea secretă a diamantelor din Urali, în pofida embargoului impus pietrelor prețioase rusești. Diamantele rusești brute intră pe lanțurile de aprovizionare în loturi mari și nu pot fi urmărite. Grupul rus ALROSA este, de altfel, responsabil de o treime din piața mondială de diamante brute. Acestea intră pe lanțurile de prelucrare și șlefuire în special din India și Belgia, ca mai apoi să inunde cea mai mare piață de diamante, și anume piața americană. La începutul lunii martie avertizam, în emisiunea ”Sfere de Interes” de la Canal 33, asupra acestei metode rusești de a lovi piața mondială a diamantelor, de a face rost de bani pentru susținerea razboiului din Ucraina și de a lovi în același timp în concurența occidentală din acest domeniu. Bloomberg relatează că majoritatea diamantelor ruseşti trec prin intermediul a aproximativ 10 cumpărători, iar firmele indiene Kiran Gems şi Shree Ramkrishna Exports Pvt sunt cei mai mari cumpărători. După ce diamantele ruseşti sunt tăiate şi lustruite, se presupune că ele ajung în bijuteriile vândute pe pieţe precum China, Japonia şi India. Aceste ţări sunt responsabile împreună pentru aproximativ 30% din cererea mondiale şi, spre deosebire de retailerii occidentali, sunt bucuroşi să vândă diamante ruseşti. SUA sunt însă o piaţă crucială, în condiţiile în care 50% din toate diamantele lustruite sunt vândute în această ţară, variind de la pietre în valoare de zeci de milioane de dolari până la unele care se vând pentru mai puţin de 200 de dolari în magazinele Walmart Inc.
Iranul a lansat spre Israel peste 100 de rachete balistice! Israelul atacat și dinspre Irak!
Iranul a lansat marţi peste o sută de rachete spre Israel. Atacul este un act de răzbunare pentru uciderea de...