Rusia a amenințat România și Polonia cu lovituri cu rachete Iskander asupra sistemelor Patriot pe care le dețin, dacă acestea vor fi operate pentru a apăra Ucraina. Rușii sunt de părere că sistemele Patriot de pe teritoriul lor vor fi folosite pentru interceptarea rachetelor rusești trase spre Ucraina.
Scenariul ca rachetele rusești trase spre Ucraina să fie interceptate de sistemele Patriot din România și Polonia a fost înaintat de unii parlamentari germani, relatează www.defenseromania.ro.
Unii membri ai Bundestagului, din coaliția de guvernământ, dar și din opoziție, au susținut ideea ca forțele armate ale statelor membre NATO să protejeze spațiul aerian al Ucrainei, în vestul țării, cu ajutorul apărării antiaeriene amplasate pe teritoriul național. Citat de publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung, un astfel de scenariu e avansat de Anton Hofreiter, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene, membru în Partidul Verzilor, dar și de alți colegi de partid.
Roderich Kiesewetter de la Uniunea Creștin Democrată (CDU) a indicat și el că țările occidentale ar putea doborî vehicule aeriene fără pilot rusești pe modelul în care SUA au făcut-o cu rachetele iraniene, fără să se implice direct în conflictul dintre Israel și Iran.
Senatorul rus Konstantin Dolgov, membru al Consiliului Federației, a declarat, referitor la propunerea parlamentarilor germane: „Polonia și România: Bine ați venit în clubul sinucigașilor dacă sunteți de acord cu o asemenea idee din partea Germaniei”.
Oficialul rus spune că situația e identică cu cazul avioanelor F-16 care, dacă ar fi operate de pe aerodromuri ale statelor Aliate, vor deveni ținte legitime.
Cu alte cuvinte, dacă state ale NATO vor proteja de pe teritoriul rol cerul Ucrainei, vor deveni ținte. Scenariul e oricum irealizabil în contextul în care sistemele nu ar reuși să protejeze Ucraina decât într-o adâncime de aproximativ 70 de kilometri.