Presa de la Chișinău a avut reacții dure după ce președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat cu Ordinul ”Steaua României” în grad de Comandor pe Marian Lupu, unul dintre foștii lideri comuniști ai regimului Voronin. Lupu, actualmente președinte al Curții de Conturi din Republica Moldova, este cunoscut ca un anti-român convins și ca unul dintre personajele cheie ale regimului Voronin care s-a pronunțat împotriva ”limbii române” ca limbă oficială peste Prut. Publicația ”Timpul” de la Chișinău a publicat sub semnătura lui Silviu Tănase, un articol intitulat ” Klaus „Iohanovici” își bate joc de românii din Basarabia – românofobul Lupu decorat cu „Steaua României”. Autorul articolului opinează că ”prin decizia lui Iohannis, ca Marian Ilici să primească cel mai înalt ordin al statului Român, de fapt, regimul actual de la București a decis să arate ce părere are despre aspirațiile unioniste ale românilor din Basarabia”. Și ziariștii de la ”Jurnal de Chișinău” au relatat cu surprindere faptul că Marian Lupu a fost decorat de șeful statului român cu înalta distincție. Ei au relatat episodul care a avut loc în urmă cu aproape zece ani, când Marian Lupu declara în urmă cu aproximativ 10 ani că nu mai crede în existența limbii române în Republica Moldova. „M-am răzgândit. Ştiinţific nu mai este limba română, cum spuneam anterior, ci limba moldovenească” preciza atunci Marian Lupu, motivând că „răzgândirea sa” vine din dorința și linia PD-ului de „auto-determinare” a cetățenilor Republicii Moldova, aceasta fiind de fapt linia politică a PD care promova „moldovenismul”, în esență o politică anti-românească și filorusă de negare a istoriei comune și lingvistice a României și Republicii Moldova. „Noi oferim dreptul la auto-identificare etnică, nimeni nu presează pe nimeni”, a adăugat Lupu în cadrul unei emisiuni televizate, fapt ce a stârnit controverse la acea vreme. Fost președinte al Parlamentului în timpul regimului impus la Chișinău de liderul comunist pro-rus Vladimir Voronin, Marian Lupu s-a remarcat prin obediența sa față de Moscova și față de cei care l-au propulsat. Asta până la momentul în care i-a trădat pe comuniști, fiind ”cumpărat” de alt Vladimir, și anume Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat și cel care transformase statul de peste Prut în propria afacere, actualmente fugar și dat în căutare prin Interpol de poliția din republică.Atunci, dezertarea lui Lupu de la comuniști a fost explicată de un fost ministru român de externe prin ajutorul dat în acest sens de partenerii din… Germania. Poate așa se poate explica și gestul făcut recent de Klaus Iohannis care, pe data de 8 septembrie, a semnat decretul prezidențial prin care i s-a conferit lui Marian Lupu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor. Potrivit decretului, președintele Curții de Conturi a Republcii Moldova a primit această distincție „pentru integritatea și profesionalismul de care a dat dovadă în exercitarea actului de control”.