Românii care au case dotate cu fose septice mai au la dispozitie exact o lună de zile prin care să le înregistreze. Conform unei hotărâri de Guvern, adoptată în luna mai a acestui an, românii trebuie săți înregsitreze fose septice până la 30 octombrie 2022. Primăriile sunt obligate să întocmească și să țină evidența unui astfel de registru. Conform actului adoptat de guvern, cei care își racordează locuința la o fosă septică nouă au obligația de a o declara în termen de 120 de zile de la conectare. Cei care aveau o fostă septică la data de 26 mai 2022, au obligația de a o declara în termen de 180 de zile. Amenzile prevăzute de Hotărârea de Guvern 714/2022 pentru cei care nu se înscriu în registru pornesc de la 5.000 de lei. În plus, noile fose septice ”pot fi autorizate numai acolo unde instalarea unei rețele publice de canalizare nu se justifică din punctul de vedere al impactului asupra mediului sau din motive economice.” Românii sunt astfel obligați să se racordeze la sistemele de canalizare existente pentru care în țară, în funcție de localitate, se plaătesc tarife suficient de mari. Avantajul pentru mediu este foarte mare, deoarece prin înscrierea într-un registru a celor care dețin o fosă septică se va putea urmări mult mai ușor când se face vidanjarea, dacă aceasta a fost făcută cu o firmă autorizată și unde au fost deversate dejecțiile.
Festivalul Internațional al Aforismului începe vineri, 11 octombrie, la Ateneu Tecuci
Ateneu Tecuci, jud. Galați, găzduiește, în perioada 11 – 13 octombrie, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional al Aforismului....