„România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remorcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute şi apreciate de tot mai mulţi oameni”, a spus actualul rege al Marii Britanii, Charles al III-lea, în unul dintre documentarele seriei ”Wild Carpathia” realizată de jurnalistul britanic Charlie Ottley. Cel care avea să devină în aceste zile purtătorul coroanei britanice, a ajuns în România în urmă cu aproximativ 20 de ani, și de atunci a vizitat-o an de an, cu excepția perioadei de pandemie. ”Ma simt ca acasă”, avea să spună Charles al III-lea, cu ocazia revenirii la reședința sa din localitatea brașoveană Viscri. De altfel, pe 8 septembrie, când Regina Elisabeta a II-a a încetat din viață, pe poarta casei din Viscri a fost afișat următorul mesaj de condoleanțe: „Suntem profund întristați de moartea Majestății Sale. Suntem în gânduri și rugăciuni alături de Majestatea Sa Regală Regele Charles și de membrii Familiei Regale”. Regele Charles al III-lea ar avea 10 case în țara noastră, pe care le-a achiziționat prin Fundaţia „Mihai Eminescu Trust”, pe care o patronează. Este vorba despre patru case în satul Valea Zălanului din Covasna, Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, deja celebra locuinţă din Viscri, judeţul Braşov, şi încă patru case în satul Breb din Maramureş. Totodată, moștenitorul coroanei britanice deține și o fundație care este dedicată menţinerii moştenirii culturale şi a reanimării satelor din Maramureş şi Transilvania.