La sesiunea iunie-iulie 2022 a examenului de bacalaureat au promovat doar 89.054 de candidați, dintr-un total de 121.470 de candidați prezenţi, înainte de soluționarea contestațiilor, a transmis Ministerul Educaţiei. Rezultatele au fost afișate în mediul online și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, identificarea fiind făcută în baza codului repartizat fiecărui candidat.
108.450 de candidați provin din promoția curentă, iar 13.020 sunt din promoțiile anterioare. Raportat la câți elevi erau înscriși în clasa I, în urmă cu 12 ani, la BAC 2022 s-au înscris 54,59% dintre aceştia. Totuşi, rata de succes la examen a crescut cu 5,5% pe ansamblul tuturor promoțiilor, fiind cea mai mare din ultimii 10 ani.
Au promovat cu 2.928 de candidați peste rezultatul de anul trecut, deși numărul celor înscriși a fost cu 7.211 mai mic, faţă de 2021. Rezultă, astfel, o rată cumulată de promovare, înainte de contestații, de 73,3%, superioară cu 5,5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie 2021, când a fost înregistrată o rată cumulată de promovare de 67,8%. Rezultatele mai arată că 162 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.
Contestațiile pot fi depuse luni, între orele 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidaţii nemulţumiţi de rezultat completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip, în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate fi modificată, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi anunțate pe 1 iulie.
Pentru a promova examenul de bacalaureat, candidatul trebuie să parcurgă, cumulat, câteva etape/condiții. Este vorba despre recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea cel puţin a notei 5 la fiecare dintre acestea, iar media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie cel puţin 6.
Situaţia rezultatelor din această sesiune a examenului de bacalaureat este departe de a trezi mulţumire. Reflectă instabilitatea politicilor educaționale și inconsecvența sau chiar inconsistența acestora din perioada postdecembristă. O cauză a acestei situaţii alarmante o reprezintă desele schimbări de la cârma Ministerului Educației. Numai în perioada 2010-2022, 15 miniștri ai Educaţiei s-au perindat prin sediul din strada General Berthelot, fiecare cu viziunea lui şi mânat de dorinţa de a revoluţiona învăţământul, astfel încât să rămână în istorie precum Spiru Haret. Rezultatul politicilor lipsite de vigoare, substanţă şi inteligenţă se vede în pregătirea precară a elevilor şi în rata uriaşă de anafalbetism funcţional.