Circa 30.000 de evrei hasidici care au început pelerinajul anual de Roş Haşana (Rosh Hashanah) spre orașul ucrainean Uman, au trecut și vor continua să treacă prin aeroportul din Bacău, informează www.adevarul.ro. Autoritățile de la Chișinău nu și-au dat acordul ca aceștia să tranziteze R.Moldova spre Ucraina.
Autoritățile ucrainene au anunțat că deja peste 14.000 de pelerini evrei din comunitatea hasidică au sosit deja la Uman, pentru a participa la sărbătorile de Rosh Hashanah, în ciuda agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.
Mulți dintre aceștia au trecut marți prin Aeroportul Bacău, după ce autoritățile din Republica Moldova nu le-au dat acordul pentru tranzitarea teritoriului.
De altfel, încă de duminică au avut loc primele zboruri neregulate pe ruta București – Tel Aviv (Israel) – Bacău – Tel Aviv (Israel) – Bacău – București cu Airbus A330, iar zboruri similare, însă pe ruta București – Bacău – Tel Aviv (Israel) – Bacău – Tel Aviv (Israel) – București vor fi operate în 6 octombrie.
Festivitățile dedicate sărbătoririi Rosh Hashanah vor avea loc în perioada 2-4 octombrie. Comunitatea Evreiască Unită din Ucraina a anunțat că fiecare pelerin, care intră în Uman, este supus unui control obligatoriu la punctele de control speciale organizate de organele de autoritățile ucrainene.
Reprezentanții Hasidimului Bratslav fac un pelerinaj la Uman, unde se află mormântul rabinului Nachman din Bratslav, fondatorul acestei ramuri a iudaismului. Acest pelerinaj este programat să coincidă cu sărbătorirea Rosh Hashanah, Anul Nou evreiesc, deoarece în ultimul an al vieții sale, rabinul Nachman a lăsat un testament în care îi invită pe credincioși să vină la mormântul său și să sărbătorească această zi importantă împreună cu el.