Deputații olandezi au votat o rezoluție prin care nu recomandă aderarea României la spațiul Schengen. Informația a fost oferită presei de către europarlamentarul olandez Sophia in’T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European. ”Partidul meu (Democraţii 66, n.red.) a votat împotriva acestei rezoluţii, noi vrem ca România şi Bulgaria să adere imediat la spaţiul Schengen, aţi îndeplinit criteriile necesare”, a declarat Sophia in’T Veld. Aderarea României și a Bulgariei la Schengen nu este susținută nici de premierul Mark Rutte este de părere europarlamentarul olandez. Potrivit spuselor sale, Mark Rutte evită să-și asume responsabilitate cu privire la acest subiect, în plan intern. „Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.red.). Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc acest lucru”, a mai spus Sophia in’T Veld. Votul negativ din parlamentul olandez poate fi interpretat ca un eșec personal al Președintelui Klaus Iohannis, în condițiile în care șeful statului român nu numai că are una dintre principalele prerogative politice externă, ci și pentru că este deținătorul unei importante distincții olandeze – Ordinul ”Martin Buber”, din partea Fundației Euriade. “Acordarea acestei plachete ma onoreaza intrucat face trimitere la ‘filosofia dialogului’ promovata de Martin Buber. Convingerea privind forta dialogului mi-a calauzit mereu atat viata personala, cat si cea publica, in slujba cetateanului. In exact sensul filosofiei lui Martin Buber, am pretuit constientizarea alteritatii, a ‘celuilalt’, a relatiei dintre ‘eu’ si ‘tu’, care trebuie sa se fundamenteze in primul rand, cred eu, pe respectul reciproc”, a afirmat Klaus Iohannis in discursul său din 2016. În condițiile votului negative al Olandei, s-a prăbușit și forța dialogului în care a crezut președinetele României, și ”respectul reciproc” între noi și oficialitățile olandeze.