… Nimeni nu a înțeles cu adevărat care a fost intenția președintelui rus Vladimir Putin când a invadat Ucraina sau care sunt scopurile lui. Analiștii, comentatorii și oficialii guvernamentali occidentali au emis o duzină de teorii pentru a explica acțiunile, motivațiile și obiectivele lui Putin. Un grup mic de experți spun că Putin intenționează să reconstruiască Imperiul Rus. Alții cred că este obsedat să readucă Ucraina în sfera de influență a Rusiei. Unii cred că Putin vrea să controleze vastele resurse energetice offshore ale Ucrainei. Și sunt cei care îl văd pe Putin doar ca pe un autocrat în vârstă, având tendința de a rămâne la putere.
Există o strategie pe termen lung a lui Putin pentru a restabili primatul Rusiei în Europa? Putin este doar un reacționar care ia măsuri pe termen scurt pentru a păstra ceea ce rămâne din poziția în declin a
Rusiei pe scena mondială?
Mai jos este o compilație de opt teorii diferite, dar complementare despre motivul pentru care Putin ar fi putut invada Ucraina.
- Refacerea Imperiului rus
Aceasta este cea mai comună explicație: Putin nu și-ar fi revenit niciodată de la prăbușirea Imperiului Sovietic. Se spune că președintele rus a invadat Ucraina pentru a scoate Rusia din statutul său de putere regională și pentru a o restabili ca mare putere cu influență planetară. Pentru susținătorii acestei teorii, Putin intenționează să recâștige controlul asupra celor 14 state post-sovietice – adesea incluse în termenul de „vecinătate apropiată” a Rusiei – state care au devenit in dependente odată cu căderea Uniunii Sovietice în 1991. Această recucerire ar fi doar o parte a unui plan mai amplu, pentru restaurarea Imperiului Rus, care era mai mare chiar decât Imperiul Sovietic. Pentru teoreticienii Imperiului Rus, invazia Georgiei în 2008 și a Crimeei în 2014, precum și intervenția militară în Siria în 2015, au fost toate repere într-o strategie de repoziționare geopolitică a Rusiei, dar și acte menite să erodeze regulile Ordinii internaționale impusă de SUA. Cei care cred că Putin încearcă să restabilească statutul de mare putere al Rusiei, mai spun că după Ucraina va veni rândul fostelor republici sovietice, în special a statelor baltice (Estonia, Letonia, Lituania) și eventual a Bulgariei și a României, fără a fi uitată Polonia. Scopul final al lui Putin, spun ei, este acela de a alunga Statele Unite din Europa, de a stabili o sferă exclusivă de influență pe continent și de a face din Rusia cheia de boltă a securității europene. Literatura rusă vine în ajutorul acestui punct de vedere. În 1997, de exemplu, Alexander Dughin, strateg rus și prieten al lui Putin, a publicat o carte foarte influentă – „Geopolitical Fundamentals: Russia’s Geopolitical Future” – care susține că, pe termen lung, Rusia ar trebui să urmărească nu reconstituirea Imperiului rus, ci constituirea unui Imperiu Eurasiatic.
Cartea lui Dughin – predată obligatoriu în academiile militare ruse – afirmă că revenirea Rusiei la măreție necesită dezmembrarea Georgiei, anexarea Finlandei și dispariția Ucrainei : Doughin, descries uneori drept „Rasputinul lui Putin”, a adăugat: „Imperiul Eurasiatic va fi construit pe principiul fundamental al inamicului comun: respingerea atlantismului, refuzul controlului strategic al Statelor Unite și marginalizarea valorilor liberale care urmăresc să ne domine. »În aprilie 2005, în discursul său anual privind starea națiunii, Putin s-a referit la această școală de gândire când a explicat că prăbușirea imperiului sovietic a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea”. De atunci, Putin a criticat în repetate rânduri ordinea mondială condusă de SUA, în care Rusia ocupă locul al doilea. În februarie 2007, în timpul unui discurs la Conferința de la München privind politica de securitate, Putin a atacat ideea unei ordini mondiale „unipolare” în care Statele Unite, singura superputere, ar fi în măsură să-și răspândească valorile democratice liberale în alte părți ale lumii, inclusiv în Rusia. În octombrie 2014, la Clubul de discuții Valdai, grup de reflecție rusesc apropiat de Kremlin, Putin a criticat ordinea internațională liberală de după cel de-al Doilea Război Mondial ale cărei principii și norme – respectul pentru statul de drept, respectul pentru drepturile omului, promovarea democrației liberale, păstrarea caracterului sfânt al suveranității teritoriale și a granițelor existente – au guvernat desfășurarea relațiilor internaționale de aproape 80 de ani. Putin a cerut crearea unei noi ordini mondiale multipolare mai favorabile intereselor unei Rusii autocratice.
În „ The Grand Chessboard ”, o carte publicată în 1997, regretatul Zbigniew Brzezinski (fostul consilier pentru securitate națională al președintelui american Jimmy Carter), a scris că Ucraina este esențială pentru ambițiile imperiale rusești: „Fără Ucraina, Rusia nu poate fi numită un imperiu eurasiatic… Pe de altă parte, dacă Moscova recâștigă controlul asupra Ucrainei, cu cei 52 de milioane de locuitori, cu resursele naturale importante și cu accesul său la Marea Neagră, atunci Rusia se găsește automat în poziția de a construi un stat imperial puternic, care se întinde pe Europa și Asia. » Istoricul german Jan Behrends a postat ăe Twitter : „Nu vă înșelați: pentru Putin, problema nu este UE sau NATO, misiunea lui este de a restaura imperiul rus. Nici mai mult nici mai puțin.Ucraina este doar o scenă, NATO este doar un prurit. Scopul final este hegemonia rusă în Europa.» Expertul ucrainean Peter Dickinson, într-un memoriu pentru think tank-ul Atlantic Council, remarca: „Animozitatea extremă a lui Putin față de Ucraina este structurată de instinctele sale imperialiste. Este obișnuit să auzim că Putin vrea să recreeze Uniunea Sovietică, dar nu este deloc așa. În realitate, omul este un imperialist rus: visează la revenirea imperiului țarist și acuză primele autorități sovietice că au cedat pământuri ancestrale rusești Ucrainei și altor republici sovietice. » Savantul bulgar Ivan Krastev este de acord cu teoria cpnform căreia: „America și Europa nu se ceartă pentru ceea ce vrea domnul Putin. Oricare ar fi speculațiile despre motive, un lucru este cert: Kremlinul vrea o ruptură simbolică cu anii 1990 și vrea să îngroape ordinea post-Război Rece. Înființarea unei noi arhitecturi de securitate în Europa trebuie să recunoască o sferă de influență rusă în spațiul post-sovietic și să respingă universalitatea valorilor occidentale. Nu restaurarea Uniunii Sovietice îl interesează pe domnul Putin, ci întoarcerea Rusiei istorice. » Andrew Michta, expert în probleme de securitate transatlantică, a adăugat că invazia Ucrainei de către Putin a fost: „Apogeul a aproape două decenii de politică de reconstruire a imperiului rus, de a-l poziționa în politica europeană și de a-l face unul dintre actorii cheie împuterniciți să modeleze viitorul continentului. » Pe 19fortyfive.com, un blog dedicat problemelor de securitate, Michta scrie: „Din perspectiva Moscovei, războiul din Ucraina este bătălia finală a Războiului Rece, o oportunitate pentru Rusia de a-și recupera locul de mare imperiu în cadrul tablei de șah europene, cu mijloacele de a modela destinul continentului. Occidentul trebuie să înțeleagă și să accepte că o adevărată reglementare post-Război Rece va avea loc numai după ce Rusia va fi învinsă fără echivoc în Ucraina. »
- Zona tampon
Mulți analiști explică invadarea Ucrainei prin geopolitică, ceea ce echivalează cu explicarea comportamentului statelor după geografie. Cea mai mare parte a vestului Rusiei se află pe Câmpia Rusă, o zonă vastă fără munți, cu o suprafață de 4 milioane de kilometri pătrați. Numit și Câmpia Europei de Est, acest teritoriu vast pune o problemă acută de securitate pentru Rusia: o armată inamică din Europa Centrală sau de Est ar putea coborî în inima Rusiei fără a întâmpina niciun obstacol. Datorită geografiei sale, Rusia este deosebit de greu de apărat. Robert Kaplan, un analist geopolitic experimentat, consideră că geografia este punctul de plecare necesar pentru orice analiză referitoare la Rusia: „Rusia rămâne iliberală și autocratică pentru că, spre deosebire de Marea Britanie și America, nu este o națiune insulară. Această țară este un continent vast, cu puține caracteristici geografice care să o protejeze de o posibilă invazie. Agresiunea lui Putin provine în cele din urmă din această insecuritate geografică de bază. » Liderii ruși au încercat din punct de vedere istoric să creeze adâncime strategică prin adăugarea de zone tampon – cu alte cuvinte, împingându-și granițele înapoi, astfel încât să mărească distanța și, de asemenea, timpul necesar invadatorilor pentru a ajunge la Moscova. Imperiul Rus a folosit statele baltice, Finlanda și Polonia ca state tampon. Uniunea Sovietică a creat Pactul de la Varșovia – Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Ungaria, Polonia și România – ca un vast tampon împotriva potențialilor invadatori. Majoritatea statelor membre ale Pactului de la Varșovia și-au jurat acum loialitate față de NATO. Belarus, Moldova și Ucraina, situate strategic între Rusia și Occident, reprezintă singurele țări din Europa de Est cu funcție tampon. Unii analiști spun că reconstrucția unei zone tampon ar fi fost esențială pentru decizia lui Putin de a invada Ucraina. Mark Galeotti, un savant britanic proeminent în domeniul geopoliticii ruse, susține că zona tampon este intrinsec legată de orice analiză a puterii ruse: „Putin și-a construit o mare parte din identitatea sa politică în jurul restabilirii statutului Rusiei de mare putere și impunerea acesteia ca atare. Concepția sa despre marea putere este aceea a unui geopolitician din secolul al XIX-lea. Nu trece prin influență economică, sau prin inovație tehnologică, sau chiar prin soft power. Nu, marea putere de altădată are o sferă de influență, adică țări a căror suveranitate ii este subordonată. » Unii oameni cred că acest concept de zonă tampon este învechit. Expertul internațional în securitate, Benjamin Denison, este de părere că pretenția Rusiei privind crearea unei zone tampon nu este legitimă: „Odată ce armele nucleare au fost inventate… statele-tampon își pierd importanța geografică; descurajarea servește la garantarea integrității teritoriale a marilor puteri cu capacități nucleare… Revoluția nucleară a făcut ca teoria statelor-tampon să fie învechită și a modificat profund preocupările legate de geografie. Odată scăpate de riscul unor invazii rapide, statele-tampon își pierd utilitatea indiferent de geografia teritoriului…. „Legarea strânsă a intereselor naționale de geografie și invocarea geografiei pentru a invoca reproducerea comportamentului istoric din trecut nu face decât să promoveze gândirea inexactă și servește la justificarea cuceririlor rusești de teritoriu. »
- Independența Ucrainei
Obsesia lui Putin de a eradica întreaga suveranitate ucraineană este strâns legată de teoriile construcției imperiului și ale geopoliticii. Putin susține că Ucraina a fost, timp de secole, parte integrantă a Rusiei și că independența sa din august 1991 a fost o greșeală istorică. Ucraina, afirmă el, nu are dreptul de a exista. Putin a minimizat sau negat în mod repetat dreptul Ucrainei de a avea propriul stat și suveranitate: În 2008, Putin i-a spus lui William Burns, pe atunci ambasadorul SUA în Rusia (acum este director CIA): „Nu știți că Ucraina nu este o țară adevărată? O parte aparține Europei de Est și o parte este cu adevărat rusă.» În iulie 2021, Putin a scris un eseu de 7.000 de cuvinte — „ Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor ” — în care și-a exprimat disprețul față de statutul de stat ucrainean, a pus sub semnul întrebării legitimitatea granițelor Ucrainei și a susținut că Ucraina de astăzi ocupă „ ținuturile Rusiei istorice”. El a concluzionat: „Sunt convins că adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia”. În februarie 2022, cu doar trei zile înainte de a ordona invazia, Putin a susținut că Ucraina este un stat fals creat de Vladimir Lenin, fondatorul Uniunii Sovietice: „Ucraina modernă a fost creată în întregime de Rusia sau, mai precis, de Rusia bolșevică. Acest proces a început imediat după revoluția din 1917, iar Lenin și asociații săi au abuzat violent Rusia, separând-o și rupând-o de ceea ce este istoric rusesc… Ucraina sovietică este rezultatul politicilor bolșevice și poate fi numită pe bună dreptate „Ucraina lui Vladimir Lenin, acesta din urmă fiind creatorul și arhitectul ei.”
Într-un eseu intitulat „ Blame It on Lenin: What Putin Gets Wrong About Ukraine ” , expertul rus Mark Katz susține că Putin ar fi trebuit să tragă învățăminte din lecțiile politice ale lui Lenin și că o abordare mai acomodativă a naționalismului ucrainean ar fi servit mai bine intereselor pe termen lung ale Rusiei: „Putin nu poate scăpa de problema cu care s-a confruntat Lenin însuși, și anume cum să-i împace pe neruși cu ideea de a fi conduși de Rusia. Impunerea dominației ruse asupra întregii sau unei părți a Ucrainei nu este de natură să promoveze o astfel de reconciliere. Dacă ucrainenii ar fi nevoiți să se încline în fața Rusiei pe tot teritoriul Ucrainei, sau numai pe o parte din teritoriu, această victorie rusă nu ar face decât să exacerbeze naționalismul ucrainean și să-l facă să reapară cu cea mai mică ocazie”. Independența politică a Ucrainei a însoțit și o veche dispută privind loialitatea religioasă față de Rusia. În ianuarie 2019, în ceea ce a fost descris drept „cea mai mare ruptură a creștinismului din istorie”, Biserica Ortodoxă a Ucrainei s-a despărțit (prin autocefalie) de Biserica Rusă. Anterior, din 1686, Biserica ucraineană depindea de Patriarhia Moscovei. Noua autonomie religioasă ucraineană a slăbit, prin urmare, Biserica Rusă; a pierdut aproximativ o cincime din cei 150 de milioane de creștini ortodocși care se aflau anterior sub autoritatea sa. Guvernul ucrainean a acuzat bisericile din Ucraina care intră sub controlul Patriarhiei Moscovei că răspândesc propaganda Kremlinului și că sprijină separatiștii ruși din regiunea estică Donbas. Putin dorește ca biserica ucraineană să revină pe orbita Moscovei și a avertizat că ar apărea „o adevărată dispută, chiar și un război” în cazul avariei proprietății proprietății bisericii. La Moscova, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, a spus despreKiev că este leagănul religiei orthodox și că are aceeași semnificație istorică ca Ierusalimul: „Ucraina nu se află la periferia bisericii noastre. Numim Kievul „mama tuturor orașelor rusești”. Pentru noi, Kievul are aceeași importanță ca Ierusalimul pentru alții. Ucraina este leagănul Ortodoxiei Ruse, ne este imposibil să abandonăm această relație istorică și spirituală. Întreaga unitate a Bisericii noastre se sprijină pe aceste legături spirituale. » Pe 6 martie, Patriarhul Kirill – un fost KGB-ist cunoscut ca fiind „băiețelul lui Putin” din cauza supunerii sale față de puterea de la Kremlin – a susținut public invadarea Ucrainei. Într-o predică, el a repetat afirmațiile lui Putin că guvernul ucrainean comite „genocid” împotriva rușilor din Ucraina: „De opt ani, în Donbas se desfășoară suprimarea, exterminarea populației. Opt ani de suferință și întreaga lume tace.”
Analistul geopolitic german Ulrich Speck a scris::„Distrugerea independenței Ucrainei este obsesia lui Putin… Putin a spus adesea, și chiar a scris, că Ucraina nu este o națiune separată și nu ar trebui să existe ca stat suveran. Această negare de bază l-a determinat pe Putin să ducă un război fără sens pe care nu-l poate câștiga. Și asta ne aduce la problema încheierii păcii: fie Ucraina are dreptul de a exista ca națiune și stat suveran, fie nu are. Suveranitatea este indivizibilă. Putin neagă suvernatitatea acestui stat, Ucraina o apără. Cum să ajungem la un compromis cu privire la existența Ucrainei ca stat suveran? Imposibil. Ambele părți sunt sortite să lupte până la victoria uneia dintre ele. În mod normal, războaiele între state apar în urma litigiilor. Dar de data aceasta, războiul există pentru că un stat și-a propus să nege existența altuia. În acest scenariu, conceptele obișnuite de pace – găsirea unui compromis – nu se aplică. Dacă Ucraina persistă să fie un stat suveran, Putin va fi pierdut. Câștigul teritorial nu îl interesează – mai degrabă este o povară pentru el. Numai controlul îl interesează. Orice altceva pentru el va fi o înfrângere. » Expertul ucrainean Taras Kuzio a adăugat: „Adevărata cauză a crizei actuale este dorința lui Putin de a aduce Ucraina înapoi pe orbita Rusiei. În ultimii opt ani, el a combinat intervențiile militare directe, atacurile cibernetice, campaniile de dezinformare, presiunea economică și diplomația coercitivă pentru a încerca să forțeze Ucraina să renunțe la ambițiile sale euro-atlantice… Putin vrea ca Ucraina să capituleze și să-și recapete locul în sfera de influență rusă. Urmărirea obsesivă a acestui obiectiv a cufundat deja lumea într-un nou Război Rece… Numai readucerea Ucrainei pe orbita Kremlinului îl va satisface pe Putin sau îi va atenua temerile cu privire la o altă distrugere a moștenirii imperiale a Rusiei. Nu se va opri până nu se va opri. Occidentul trebuie să răspundă mult mai puternic la agresiunea imperială rusă, accelerând în același timp integrarea euro-atlantică a Ucrainei.»
- Extinderea NATO
Această teorie susține că trupele lui Putin se află într-o misiune de a împiedica aderarea Ucrainei la NATO. Președintele rus a cerut în repetate rânduri ca Occidentul să garanteze „imediat” blocarea oricărei cereri ucrainene de aderare la NATO sau la Uniunea Europeană. Un puternic susținător al acestui punct de vedere este teoreticianul american în relațiile internaționale John Mearsheim
er. Într-un eseu controversat intitulat „ De ce criza din Ucraina este vina Occidentului”, Mearsheimer a susținut că expansiunea NATO către est l-a forțat pe Putin să suprime militar Ucraina: „Statele Unite și aliații săi europeni împărtășesc cea mai mare parte a răspunderii pentru criză. Rădăcina problemei este extinderea NATO, elementul central al unei strategii mai ample care vizează scoaterea Ucrainei de pe orbita Rusiei și integrarea acesteia în Occident… De la mijlocul anilor 1990, liderii ruși au arătat clar că se opun categoric extinderii NATO. Ei au mai spus că nu vor sta cu mâinile în sân dacă vecinul lor cel mai strategic ar deveni o fortăreață vestică.» Într-un interviu recent pentru The New Yorker , Mearsheimer a învinuit Statele Unite și aliații săi europeni pentru conflictul actual: „Cred că toate problemele din acest caz au început cu adevărat în aprilie 2008, în timpul summitului NATO de la București. Cu această ocazie, NATO a emis o declarație în care indică faptul că un proces de aderare a Ucrainei și Georgiei este în desfășurare. De fapt, Putin este un oponent recent al extinderii NATO. În mai multe rânduri, el a mers până acolo încât a spus că extinderea NATO la est nu a îngrijorat Rusia. În martie 2000, de exemplu, regretatul prezentator BBC David Frost l-a întrebat pe Putin dacă vede în NATO un potențial partener,rival sau inamic. Putin a răspuns : „Rusia face parte din cultura europeană. Și nu îmi pot imagina propria mea țară izolată de Europa și de ceea ce numim adesea lumea civilizată. Prin urmare, îmi este greu să vizualizez NATO ca pe un inamic.» În noiembrie 2001, National Public Radio, un serviciu public de radio din Statele Unite, l-a întrebat pe Putin dacă se opune aderării celor trei state baltice – Lituania, Letonia și Estonia – la NATO. El a răspuns: „Desigur că nu suntem în măsură să spunem oamenilor ce să facă. Depinde de ei să facă anumite alegeri dacă doresc să sporească securitatea națiunilor lor.» În mai 2002, întrebat despre viitorul relațiilor NATO-Ucraina, Putin a spus, practic, că nu-i pasă într-un fel sau altul: „Sunt absolut convins că Ucraina nu va rezista mai multor oportunități de a interacționa cu NATO și aliații occidentali în general. Ucraina are propria relație cu NATO; există Consiliul Ucraina-NATO. În cele din urmă, decizia trebuie luată de NATO și Ucraina. Este treaba acestor doi parteneri.» Poziția lui Putin cu privire la extinderea NATO s-a schimbat dramatic după Revoluția Portocalie din 2004. Cu Moscova încercând să fure alegerile prezidențiale din Ucraina, o revoltă masivă pro-democrație a dus în cele din urmă la înfrângerea candidatului favorit al lui Putin, Viktor Ianukovici. Acesta din urmă a devenit în cele din urmă președinte al Ucrainei în 2010, dar a fost înlăturat în revoluția Euromaidan din 2014. Fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, a explicat schimbările de părere ale lui Putin despre NATO astfel: „Domnul Putin s-a schimbat de-a lungul anilor. Prima mea întâlnire cu el a fost în 2002… și a fost foarte pozitiv în ceea ce privește cooperarea dintre Rusia și Occident. Apoi, încetul cu încetul, s-a răzgândit. Și între 2005 și 2006, a devenit sincer negativ față de Occident. În 2008 a atacat Georgia… În 2014 a preluat Crimeea, iar acum asistăm la o invazie pe scară largă a Ucrainei. Da, chiar s-a schimbat de-a lungul anilor. Cred că revoluțiile din Georgia și Ucraina din 2004 și 2005 au contribuit la evoluția acesteia. Nu trebuie să uităm că Vladimir Putin a crescut în KGB. Gândul lui este structurat de acest trecut profesional. Cred că suferă de paranoia. El s-a convins că, după Revoluțiile din Georgia și Ucraina, scopul [Occidentului] a fost să inițieze schimbarea de regim și în Kremlin – la Moscova. Și de aceea s-a întors împotriva Occidentului. „Putin și Rusia sunt pe deplin responsabili. Rusia nu este o victimă. Am ajuns la Rusia de multe ori de-a lungul istoriei…. În primul rând, am aprobat Actul de înființare a NATO-Rusia în 1997…. Data viitoare, în 2002, am contactat din nou Rusia și am creat ceva cu totul special, și anume Consiliul NATO-Rusia. Și în 2010, la un summit NATO-Rusia, am decis să dezvoltăm un parteneriat strategic între Rusia și NATO. Așa că de nenumărate ori am contactat Rusia. Cred că ar fi trebuit să facem mai mult pentru a-l descuraja pe Putin. În 2008, a atacat Georgia, a ocupat de facto Abhazia și Osetia de Sud. Ar fi trebuit să reacționăm cu mult mai multă hotărâre în acel moment.» În ultimii ani, Putin a afirmat în mod repetat că extinderea NATO de la sfârșitul Războiului Rece a reprezentat o amenințare și că Rusia nu a avut de ales decât să se apere. El a acuzat, de asemenea, Occidentul că încearcă să încercuiască Rusia. De fapt, din cele 14 țări care au granițe cu Rusia, doar cinci sunt membre NATO. Granițele acestor cinci țări – Estonia, Letonia, Lituania, Norvegia și Polonia – sunt învecinate și reprezintă doar 5% din totalul granițelor Rusiei. Putin a susținut că NATO a încălcat promisiunile solemne făcute în anii 1990 că alianța nu se va extinde spre est. „Ne-ați promis în anii 1990 că NATO nu se va extinde nici măcar un centimetru spre est. Ne-ați înșelat cu nerăbdare”, a spus el într- o conferință de presă în decembrie 2021. Mihail Gorbaciov, pe atunci președinte al Uniunii Sovietice, a replicat că astfel de promisiuni nu au fost făcute niciodată. Putin a formulat recent trei cereri total nerealiste: NATO trebuie să-și retragă forțele la granițele din 1997; NATO trebuie să înceteze să accepte apartenența altor țări, printre care Finlanda, Suedia, Moldova sau Georgia; NATO trebuie să ofere garanții scrise că Ucraina nu se va alătura niciodată alianței. Într-un articol publicat de Foreign Affairs intitulat „ Ceea ce Putin vrea cu adevărat în Ucraina ”, istoricul rus Dmitri Trenin susține că Putin vrea să oprească expansiunea NATO, nu să anexeze teritorii: „Acțiunile lui Putin sugerează că adevăratul său scop nu este să cucerească Ucraina și să o integreze în Rusia, ci să schimbe configurația post-Război Rece a Europei de Est. Această configurație a făcut din Rusia o putere dominantă care nu prea are un cuvânt de spus în securitatea europeană, care rămâne centrată pe NATO. Dacă reușește să țină Ucraina, Georgia și Moldova în afara NATO și dacă rachetele americane cu rază medie de acțiune nu sunt instalate în Europa, Putin crede că va fi inversat o parte din daunele aduse securității Rusiei la sfârșitul Războiului Rece. Ar putea fi, de asemenea, și aceasta nu este o coincidență, un bilanț util pentru 2024, când Putin va căuta realegerea. » (va urma)
Analiză preluată de pe pagina oficială a GATESTONE INSTITUTE
