Generalul de brigadă Kyrylo Budanov, șeful Agenției de Informații a Apărării din Ucraina, a declarat că președintele rus Vladimir Putin ar putea căuta să separe Ucraina în două – precum situația Coreei de Nord și a Coreei de Sud. Cotidianul Financial Times a anuntat insa ca Rusia a renunțat la solicitarea privind „denazificarea” Ucrainei și este pregătită să îi permită să adere la Uniunea Europeană, atâta timp cât nu se aliniază din punct de vedere militar la NATO, Ziarul citează patru persoane apropiate discuțiilor, potrivit cărora un posibil acord ar implica ca Ucraina să renunțe la demersul său de aderare la NATO în schimbul unor garanții de securitate. Alte informații scurse pe surse de la negocierile de pace de la Istanbul, sunt referitoare la statutul de neutralitate al Ucrainei, care ar însemna că Ucraina nu va adera la nicio alianță militară, cum ar fi NATO, și nici nu va găzdui baze militare. Polonia, Israel, Turcia și Canada ar putea fi printre potențialii garanți de securitate pentru Ucraina. Propunerile ar include, de asemenea, o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul Crimeei anexate și ar intra în vigoare doar în cazul unei încetări complete a focului, ar fi solicitat negociatorii ucraineni.
CCR judecă din nou candidatura Dianei Șoșoacă! Europarlamentara s-ar putea alege cu dosar penal!
Curtea Constituţională a României (CCR) s-a reunit de la ora 16.00 pentru a analiza contestaţia Dianei Şoşoacă faţă de neînregistrarea...