Mircea Geoană a declarat, în cadrul unei emisiuni transmise duminică, 8 aprilie, de postul de televiziune Digi 24, că zona Nămoloasa – Focșani, între curbura Carpaților și Dunăre, reprezintă o zonă relativ îngustă, care întodeauna a fost considerată ca o zonă obligatoriu de apărat și mai vulnerabilă datorită geografiei. Dar asta înseamnă că este o zonă tratată cu prioritate de către aliați.
”Este un lucru, un dat istoric și geografic. Nu-i nimica nou sub soare. Așa cum în zona baltică există o zonă mai îngustă care face ca Țările Baltice să fie relativ vulnerabile. Această analiză ar fi fost probabil de actualitate înainte ca noi să ne apucăm să ne pregătim pentru o eventualitate neplăcută și să luăm în serios faptul că trebuie să apărăm fiecare centimetru pătrat de teritoriu aliat. Noile planuri de apărare regionale, nu pot să intru în detaliu, sunt sensibile, vă dați seama, dar noi suntem acuma în planul regional sud, Marea Neagră, plus Mediterană și tot ce înseamnă puncte mai vulnerabile sunt tratate cu prioritate de către Alianța noastră împreună cu aliatul român, împreună cu aliatul bulgar. Sunt zone vulnerabile și în alte în alte puncte ale acestei frontiere și acestui flanc estic al NATO. De aceea, într-adevăr, este o zonă mai sensibilă și zona Deltei și zona Focșani, Nămoloasa este în mod tradițional. Dar asta ne face pe noi să luăm măsuri suplimentare aici” a afirmat Secretarul adjunct al NATO.
Mircea Geoană a contrazis informațiile publicate în publicația ”Il Messagerio” conform căreia Putin ar cuceri România în 24 de ore. Secreatrul adjunct al NATO a afirmat că această idee, că ar fi nevoie de 24 de ore ca să ne vină aliații în ajutor, nu mai este de actualitate.
”România, ca și mulți alți aliați din Est, au pus la dispoziția NATO aproape întregul efectiv al Armatei Române. Un lucru extraordinar de pozitiv. Deci, noi putem să spunem că lucrăm cu aliatul român, inclusiv în această zonă, inclusiv în alte zone ale României, alte zone ale României, ne gândim la întreaga Românie. Poate să fie aici, poate să fie în altă parte, Doamne ferește! Și atunci avem o planificare militară cu aliații români, cu NATO și, în caz de Doamne ferește, Armata Română, în mare proporție, în proporție de peste 90%, trece sub comanda noastră, a NATO și ne apucăm să facem din momentul zero din T0 ceea ce avem de făcut”, a declarat Mircea Geoană la Digi24 TV.
Oficialul NATO a concluzionat că Moscova își dă seama că nu se poate pune cu o forță militară colosală, Alianța Nord-Atlantică având 3,5 milioane de militari și o forță economică de 25 de ori mai mare decât cea a Rusiei.