Israelul, Germania, Statele Unite, Franța și Bulgaria își sfătuiesc cetățenii să părăsească Transnistria sau Republica Moldova cât mai repede. Recomandarea a fost dată după incidentele din ultimele zile. Şi după ce a apărut zvonul că Tiraspolul a decretat mobilizarea generală. Informația a fost însă negată de autoritățile separatiste care s-au întâlnit pentru prima dată cu oficialii de la Chișinău. Potrivit reprezentanţilor Biroului Politici de Reintegrare, întâlnirea dintre oficialii de la Chișinău și liderii din Transnistria a vizat, în primul rând, situaţia de securitate din regiune. Exploziile produse recent în stânga Nistrului au crescut tensiunile din zonă. Referitor la această decizie, autoritățile de la Chișinău au declarat că fiecare țară își are propriul protocol de securitate și că actualizarea alertelor de călătorie este o practică frecvent întâlnită. În acest context tensionat, Defense Express, o publicație ucraineană specializată în informații militare transmite că la Tiraspol au loc manevre care ar indica faptul că se fac pregătiri pentru primirea de forțe și echipamente militare. Este vizată inclusiv pista aerodromului de lângă Tiraspol unde ar putea ateriza orice tip de avion militar de transport. Atacurile din Transnistria rămân învăluite în mister câtă vreme ele nu au fost revendicate și dau frâu liber speculațiilor.
Ucraina – joc dublu cu Transnistria și R.Moldova
Ucraina poartă discuții ”într-o atmosferă prietenoasă” cu Transnistria, a anunțat liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselscki, după întâlnirile pe care le-a...