Pare inimaginabil dar atât a ajuns să coste în România un kilometru de cale ferată reconstruită, aceasta însemnând de fapt doar schimbarea șinelor și consolidarea terasamentului. Compania națională CFR a anunțat investiția a 3,5 miliarde de euro pentru modernizarea a 450 de kilometri de cale ferată, de la frontiera cu Ungaria, până în centrul țării, la Brașov. Aceasta înseamnă suma de 7.777.777 de euro pentru un kilometru de șine înlocuite. Se speră ca, măcar astfel, la finalul investițiilor, preconizat în 2027, călătoria cu trenul să fie făcută în jumătatea timpului actual. Nici în condițiile prețului exorbitant pentru aceste lucrări, acestea nu sunt efectuate în termenele contractate, și sunt în întârziere. Referitor la viteza de circulație a trenurilor, după reabilitarea infrastructurii feroviare, specialiștii susțin că aceasta ar putea ajunge la 140 de kilometri la oră. Unul dintre cele mai mari obstacole în modernizarea infrastructurii rutiere este liopsa electrificării. Eurostat susține că rețeaua feroviară din România este electrificată în proporție de doar 20,06%, în timp ce după calculele CFR SA, procentul de electrificare a căilor ferate din România ar fi de 37,91%.