Episcopii catolici francezi au declanşat o adevărată revoluţie în ceea ce priveşte solicitările transmise Vaticanului. După cum notează publicaţia “Le Figaro”, episcopii catolici ai Franţei s-au reunit miercuri la Lyon şi au validat propunerile preoţilor venite din eparhii. În scrisoarea adresată ulterior Papei Francisc, episcopii franceyi au solicitat Vaticanului să accepte căsătoriile preoților, femeile să aibă dreptul de a deveni preoţi şi diaconi, transparență în hotărârile parohiale, precum şi revizuirea liturghiei… De asemenea, propunerile din eparhiile Franței pentru „sinodul sinodalității”, dorit de papă, ar putea bulversa ordinea stabilită în rândul preoților . Niciodată, până acum, Biserica Franței nu a votat și nu a susținut un text atât de radical reformator, în special despre preoție. Aceasta finalizează prima fază a unui sinod mondial privind guvernarea Bisericii, convocat în 2021 de Papa Francisc. La Roma, până în decembrie 2022, se va deschide o a doua fază care va reuni toate aceste propuneri naționale pentru a pregăti desfășurarea efectivă a acestui sinod la Vatican în octombrie 2023.
Emmanuel Macron a cerut oprirea livrărilor de arme către Israel. Furie la Tel Aviv!
Solicitarea președintelui francez Emmanuel Macron de a fi oprite livrările de arme către Israel a stârnit furie la Tel...