Suferințele limbii române și rezistența prin aforism
Limba română este în declin accelerat. Gramatica, disciplina care odinioară era deasupra Cezarilor, o dovadă a nobleței latine a poporului român, se retrage învinsă din spațiul public. Rămân în loc agramatismul, sărăcia vocabularului și o molipsitoare indolență care regurgitează înghițiturile nem
estecate ale unei engleze de baltă.
Nici literatura contemporană nu scapă de poluare. Discreția și măsura sunt adesea eliminate în virtutea unui “realism capitalist” care înlocuiește ariditatea aseptică a “realismului socialist”. Înjurătura, scabrosul, lubricul alungă pudoarea și bunul simț și ne sunt prezentate de semidocți drept mărci ale modernității și progresului.
Există prostii bine primite, așa cum există proști bine îmbrăcați.
Nicolas Chamfort
Pe acest fond, am simțit nevoia să aduc un elogiu aforismului și, prin acesta, eforturilor unor oameni formidabili de a șlefui și rafina cuvântul și forța de expresie a limbii care ne definește, prin cultivarea acestei păsări colibri a literaturii. Într-o epocă în care limba suferă sub asaltul lenei și a uscăciunii spirituale, Festivalul Aforismului de la Tecuci este o oază a unei noi rezistențe prin cultură.
Învățat e omul care nu mântuie niciodată de învățat.
Nicolae Iorga
Hipocrate: părintele aforismului!
Conform Enciclopediei Britanice, aforismul este expresia concisă a unei doctrine sau principiu sau a oricărui adevăr general acceptat, transmis printr-un enunț memorabil și semnificativ. [1]
În antichitate, aforismele au fost cultivate în domenii care își dezvoltau propriile lor principii sau metodologii, printre care arta, medicina și jurisprudența. Termenul a fost folosit pentru prima dată de Hipocrate, al cărui tom de Aforisme reprezenta o serie de propoziții referitoare la simptome și diagnostice ale bolilor și la arta vindecării. Se poate afirma că primul aforism cu circulație globală este cel enunțat în introducerea cărții – Ars longa, vita brevis.
Prin urmare, Hipocrate, savantul creditat deja cu prima formă de interdisciplinaritate științifică, cea dintre medicină și filosofie, este nu doar părintele medicinii, ci și cel al aforismului.
Filosofia biruie cu ușurință nenorocirile trecute și viitoare.
Dar nenorocirile prezente o răpun.
La Rochefoucauld
Limba latină: limba vie a aforismelor
O fi limba latină considerată moartă, dar ea este încă vie și universală în conștiința umanității. E drept că a beneficiat, fie vorba între noi, de un avantaj considerabil, acela că nu mai poate fi stricată de palavragiii care poluează discursul public.
Incultura a început să fie purtată chiar cu oarecare mândrie
Vasile Ghica
Una din cele mai cunoscute colecții de aforisme este cea alcătuită în 1066, în limba latină, și care conținea preceptele școlii de medicină de la Salerno. Cu timpul, aforismele au fost folosite și în alte domenii (morală, religie, filosofie), ajungând să exprime, în general, adevăruri concise, cunoscute și sub denumirea de maxime.
Roma antică a cultivat în mod deosebit aforismul, fie sub forma sa epigramatică, în care a excelat Marțial, fie sub forma maximelor juridice, care au traversat secolele exprimând esențe valabile și în zilele noastre. De pildă, principii juridice precum “non bis in idem”, “nullum crime sin lege”, “nemo censetur ignorare legem”, “pacta sum servanda”, “testis unus, testis nullus” etc.[2], sunt familiare nu doar juriștilor.
Tot de la (stră)bunii noștri romani ne-au rămas nealterate, ca înțeles și ca limbă, expresii aforistice din sfera filosofică și morală, care aproape nu mai trebuie să fie traduse din latină, fiind preluate ca atare în patrimoniul spiritual mondial. Enunțuri precum Homo homini lupus (rămas de la Plaut), Auri sacra fames (Virgiliu), Est modus în rebus (Horațiu), Ex nihilo nihil (Lucrețiu), Finis coronat opus (Ovidiu) fac parte din acest tezaur de filosofie concentrată. Chiar cer iertare că le dau traducerea în subsol!
Toate aceste maxime sunt extrase din opera literară a autorilor menționați și au germinat în creațiile generațiilor ulterioare. Afirmația lui Voltaire despre aurea mediocritas (un vers desprins dintr-o odă a lui Horațiu) este valabilă pentru toate: “acest frumos vers îl știe orice om de litere pe dinafară”[3]. Ceea ce vă dorim și dumneavoastră!
De la medicină și drept la poezie și morală
Aforismul a cunoscut apogeul pe tărâmul moralei, în special în Franța secolelor XVII și XVIII, prin Blaise Pascal, La Rochefoucauld[4], La Bruyère și mai puțin cunoscutul Nicolas Chamfort. Era apreciat ca cel mai economic mijloc de a comunica experiența și înțelepciunea și de a împărtăși sfaturi moralizatoare.
Amorul propriu este cel mai mare dintre toți lingușitorii
La Rochefoucauld
Să înveți să mori? N-o să reușești prea bine prima dată!
Nicolas Chamfort
Aforismul are avantajul stilistic de a crea impresia profunzimii chiar și atunci când este doar un loc comun exprimat mai subtil, condimentat, după caz, cu ironie acidă sau chiar sarcasm, cu condiția ca mesajul să fie convingător. Talentul autorului de aforisme constă în combinarea armonioasă a adevărurilor enunțate concis sau cu umor, eventual folosind paradoxuri, jocuri de cuvinte și analogii ingenioase.
Broaștele cred că de frică nu le pescuiește nimeni.
Nicolae Iorga
Puricii lui Ahile nu erau mai viteji decât ceilalți.
Nicolae Iorga
Găina furioasă nu e pasăre de pradă
Nicolae Iorga
O parte din opera teologilor creștini s-a transmis și ea prin enunțuri clasice exprimate și circulate sub înfățișare aforistică, în limba latină. Iată câteva ale Sfântului Augustin: Nec doctor verbis serviat, sed verba doctori (Nu învățatul să se supună cuvintelor, ci cuvintele să se supună învățatului); Praecedit fides, sequitur intellectus (Credința precede, înțelegerea urmează); Vera aeternitas est ubi temporis nihil est (Adevărata eternitate se află acolo unde nu există nimic care ține de timp)[5].
(va urma)
petrudumitriu.wordpress.com
[1] The New Encyclopaedia Britannica, Micropaedia, 1:480:1a.
[2] “Nu (pedepsești) de două ori pentru aceeași faptă”, “nici o învinuire fără (un paragraf) de lege”, “necunoașterea legii nu se ia în considerare”, “tratatele trebuie respectate”, “un singur martor nu este un martor”. A se vedea 1200 de astfel de sintagme în Sebastian Rădulețu, Lucian Săuleanu, Dicționar de expresii juridice latine, Editura Științifică, 1999.
[3] “Omul este lupul omului”, “blestemata sete de aur”, “există o măsură în toate”, “din nimic, nimic”, “sfârșitul încununează opera”, “mediocritate aurită”. I. Berg, Dicționar de cuvinte, expresii și citate celebre, Editura Științifică, București, 1968.
[4] La Rochefoucauld. Maxime și reflecții, Biblioteca pentru toți, 714, Editura Minerva, 1982.
[5] Culese din Eugen Munteanu, Lucia-Gabriela Munteanu. Aeterna Latinitas. Mica enciclopedie a gândirii europene în expresie latină. Polirom 1996.
