Seism cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter, produs, în această dimineaţă, la ora locală 6:50, în zona seismică Vrancea. Potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, magnitudinea inițială, de 5,2 grade, a fost revizuită la 5,4 grade. Totodată, a fost revizuită şi adâncimea la care s-a produs mișcarea telurică, de la 147,5 km, la 148,8 km.
Cutremurul, cel mai puternic din România în ultimii patru ani, s-a produs la 69 km nord-est de Ploieşti, 76 km est de Braşov, 114 km vest de Brăila, 117 km vest de Galaţi, 118 km nord de Bucureşti, 126 km sud de Bacău şi 148 km nord-est de Piteşti. Mișcarea telurică a fost resimţită şi în Bulgaria, Republica Moldova, Serbia şi Ucraina.
După producerea seismului, IGSU a transmis că nu au fost primite apeluri la serviciul unic de urgență 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. IGSU a mai precizat că, în cazul cutremurelor, sistemul RO-ALERT nu difuzează notificări înaintea declanşării acestora.”Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate (de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarelor de urgenţă)”, mai arată IGSU.
Conducerea INFP a transmis că seismul din această dimineață este unul moderat pentru Vrancea și că nu sunt așteptate replici: ”E un cutremur moderat pentru Vrancea, cutremurele puternice pentru Vrancea sunt cele care produc pagube și au magnitudini de la 6,5 grade în sus”. Potrivit specialiștilor în Fizica Pământului, România este o ţară cu potenţial seismic ridicat și practic, în orice moment se poate produce un cutremur cu magnitudine mai mare de 7 în zona seismică Vrancea, la adâncimi între 60 şi 180 km.