Creşte numărul românilor infectaţi cu SARS-CoV! Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, astăzi, că, în săptămâna 4 – 10 iulie, au fost înregistrateaproape 15.000 de cazuri de persoane infectate. Asta înseamnă o medie zilnică de circa 2.100 de cazuri, dublu față de ultima raportare. Într-o conferință de presă susținută în 4 iulie, Rafila a atras atenția că urmează o creștere a numărului de cazuri, dar și că în vârful acestui val, care va fi în august, se va ajunge la 10.000 de cazuri pe zi, în scenariul pesimist. 2.717 cazuri, dintre cele aproape 15.000 înregistrate în ultima săptămână, sunt cazuri de persoane reinfectate cu coronvirusul.
Alexandru Rafila: „Este un trend așteptat, conform previziunilor INSP. Părerea noastra este că această creștere va mai dura 4 – 5 săptămâni, până la jumătatea lunii august, apoi situația se va stabiliza”. El a precizat că tulpina Omicron este dominantă şi, deja, au fost secvenţiate primele cazuri cu subvarianta BA.5, responsabilă pentru accelerarea pandemiei. În spitale sunt internate 1.410 persoane, ceea ce reprezintă 5,84% din numărul de paturi alocate, iar la ATI sunt internate 86 de persoane, dintre care 68 nevaccinate.
Posibilitatea înrăutăţirii situaţiei din punct de vedere epidemiologic provoacă temeri cu privire la funcţionarea şcolilor, la toamnă. Referitor la situaţia în care s-ar pune problema desfăşurării cursurilor online sau în sistem hibrid, Rafila a precizat că, în cursul valului 5, principiul care a stat la baza funcționării școlii nu a fost numărul de cazuri, ci un anumit procent de ocupare a paturilor alocate pacienților bolnavi de COVID-19.
Un alt aspect, care preocupă populaţia, este acela al măştilor de protecţie. Ministrul Sănătății a precizat că nu există pârghii legale pentru impunerea măştilor de protecţie sanitară, dar a subliniat că recomandă masca pentru siguranța fiecăruia. „Este important ca lumea sa conștientizeze necesitarea utilizării măștii”, a punctat ministrul.
Începând de marţi, 12 iulie, reîncepe raportarea zilnică a cazurilor noi de infectare cu SARS-CoV-2, internărilor şi deceselor. În urmă cu o lună, când pandemia părea că s-a retras, Ministerul Sănătăţii a decis raportarea săptămânală.