Consiliul Local Focsani urmeaza sa decida alocarea a 400000 de lei pentru parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva – Noua Catedrală Focșani”. Banii au fost solicitați pentru continuarea lucrărilor de pictură, amenajarea curții interioare, dar mai ales pentru achiziția de clopote, estimate la un milion de lei. Parohia vrea să achiziționeze clopote fabricate de turnătoria Grassmayr-Innsbruck Austria, în armonia Si-Re#-Fa#-Si. Cel mai mare clopot va cântări 2,3 tone. Conform prezentării firmei care o reprezintă în România, Grassmayr este o firma austriacă de renume, care toarnă clopote de biserici „armonizate în gamă” care răsună în catedrale din toată lume. Este considerată cea mai veche afacere de familie din Austria, în 1599 fiind turnate primele clopote la Grassmayr. De menționat că, în ultimii cinci ani, 2017-2021, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva – Noua Catedrală Focșani”, a primit 1,6 milioane lei de la Secretariatul de Strat pentru Culte, 7,14 milioane lei de la Primăria Focșani și 5,07 milioane lei de la Consiliul Județean Vrancea. La aceștia se adaugă alte două milioane lei alocate în acest an de Consiliul Județean Vrancea.
Tecuciul sărbătorește cu trei zile de spectacole împlinirea a 589 de ani de atestare documentară
Orașul moldav din județul Galați, considerat poarta de intrare în Moldova dinspre Muntenia, aniversează cu trei zile de spectacole aniversarea...