Aseară , în Templul muzicii din Chisinau, ”Sala cu Orgă”, s-a dat startul celui de-al XX-lea Festival de muzică “Les nuits pianistiques”,care a coincis cu Aniversarea a 30 de ani de prezență a Alianței Franceze în capitala Republicii Moldova. Ca în fiecare an, a fost așteptată prestația pianiștilor de valoare, unii foarte cunoscuți, alții mai puțin, dar acest lucru nu este și nu poate fi un criteriu, pentru că surprizele plăcute și chiar extraordinare ,au făcut parte vie din istoria festivalului în toți acești mulți ani. “La valeur n’attend pas les nombres des anees”, valoarea nu așteaptă numărul anilor. Sala a fost plină, dovadă a interesului publicului pentru Festival, în sfârșit, a fost ca în vremurile bune. Căldura dublului eveniment, dublată de căldura propriu-zisă din sală la care s-a adăugat “fierbințeala” orchestrei, a dirijorului și soliștilor, a stârnit entuziasmul publicului care a susținut cu pasiune întreaga epopee. Orchestra a interpretat in deschidere una dintre cele mai rafinate lucrări ale marelui Maurice Ravel, “Le tombeau de Couperin” – mormântului lui Couperin. După cum este și titlul, lucrarea este un omagiu adus compozitorului François Couperin, reprezentant de vază al barocului francez, dar într-o viziune desigur impresionistă , caracteristică acestui mare poet al erosului muzical , care este Ravel. Lucrarea în 4 părți, Prelude, Forlane, Menuet, Rigaudon, joacă între emanația barocă a binecunoscutelor Suite de dansuri și expresia impresionistă de secol 20 a lui Ravel. Partitura este extrem de bogata, expresivă și de înalt nivel profesional. Orchestra Naționala a Moldovei a dat încă o dată dovada unui nivel ridicat de exigență realizând, atât din punctul de vedere al virtuozității, cât și din cel al detalierii, al fineței, a multitudinii de detalii, o versiune valabilă oriunde in lumea muzicală. A urmat Concertul pentru pian și orchestră in ”la minor” de Robert Schumann, poate cel mai frumos și desăvârșit din întreaga literatură de acest gen. Solistă a fost Adela Liculescu, o craioveancă educată în tinerețe de eminentul nostru pianist Mihai Ungureanu, și care de câțiva ani concertează în Austria, în compania selectă a soliștilor Filarmonicii din Viena. Nu mai menționez, intenționat, multele premii naționale și internaționale pe care le-a primit, din considerentul păstrat de la Bela Bartok la subiect , cum că : “Concursurile sunt pentru cai”. Cert este că relativ tânăra pianistă, de 28 de ani, prezintă o tehnică acurată, impecabilă și o muzicalitate extrem de convingătoare. Apreciez spiritul ei pentru ansamblu și marea flexibilitate de a se contopi cu orchestra in interesul general al partiturii lui Schumann. A fost o mare reușită a muzicii de cameră, în care totul a funcționat armonios. O mare muziciană care va trebui luată în serios. Bravo! Bis, “Traumerei”-Vis , tot de Schumann.
Ultima lucrare intensiva a concertului a fost Concertul Nr.2 de Dmitri Șostacovici.
Ca în majoritatea lucrărilor sale, acest peculiar compozitor povestește despre cel de-al doilea război mondial, despre tragediile și cruzimea lui, despre suferința oamenilor în modul cel mai tulburător posibil și într-o scriitură muzicala relativ simplă, dar extrem de eficientă, ajungând prin repetiție si simple efecte să situeze publicul în situația de maximă excitare emoțională , chiar până la paroxism. Realismul întregii povești este evident pentru oricine. Metodele sale muzicale au făcut școală . În muzica lui nu există bucurie, iar râsul este doar un surâs sau un rânjet sarcastic. Marșurile sale aparent sovietice sunt în definitiv maximal ironice, din nou sarcastice. Un timp a fost elogiat de Stalin și le-au trebuit destul timp sovieticilor să înțeleagă faptul că muzica lui nu este aprobare , ci din contră, o dură critică. După aceea l-au pus în conul de umbră, iar faptul că a rămas viu este o minune cerească. Șostakovici rămâne o personalitate emblematică a timpurilor sovietice și deja și a timpurilor noastre, in care in Rusia se impune din nou prin teroare. Solist: Nicolas Stavy, Franța. In Curriculum Vitae (sărim din nou peste concursuri și distincții din considerentele mai sus menționate) aflîm că bunica lui, evreica, este din Chișinau. A reușit sa se refugieze de naziștii care i-au ucis restul familie în Franța, unde a rămas până la sfârșit. Nicolas este un artist cu multă profunzime , mai mult decât performanța pianistică , de altfel impecabilă. El a fost capabil să aducă lumea la “lacrimi”, la propriu și la figurat. Dedicația sa pentru Shostakovich, prin acest concert dar și prin multe înregistrări ale operelor cunoscute dar și chiar absolut necunoscute , rezultat al căutărilor lui neobosite, reprezintă un artist și intelectual de maxim interes. La bis a interpretat o ”Nocturna în Fa diez” , interpretata magnific.
Ca să rezumăm, a fost o seara de excepție in toate sensurile. Minunată a fost și orchestra sub bagheta Maestrului Cristian Florea, simțindu-se de altfel lucrul de exegeză de înalt nivel al marelui dirijor, si prestația sublimă a celor doi soliști de înaltă clasă: Adela Liculescu și Nicolas Stavy. Felicitări și Instituției Concertistice Sala cu Orga din Chisinau, care încă o data a demonstrat professionalism absolute și abnegație în slujba adevăratelor valori ale culturii universale. A fost o seară de neuitat!