Un proiect interesant se desfășoară pe 4 noiembrie la Focșani. Baroul Vrancea, la inițiativa Uniunii Naționale a Barourilor din Româniaa, intitulată ”Fii avocat în școala ta”, organizează cea de-a două Conferință de lansare a acestui proiect de educație juridică, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Vrancea. La conferință și-au anunțat participarea, alături de avocații voluntari, Decanul Baroului Vrancea, Nicolae George Gabriel, Inspectorul Școlar General, Marchitan Daniela Gabriela, Inspectorul pentru Proiecte Educaționale, Hulea Carmen, avocata Stupariu Doina – coordonatorul Fast regiunea Moldova, avocata Pușcașu Ana – coordonator Fast Baroul Vrancea, consilieri ai Baroului Vrancea, avocați din Baroul Vrancea, reprezentanți ai Judecătoriei Focșani și ai Tribunalului Vrancea, reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani și ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Totodată, invitașia a fost lansată reprezentanților unităților de învățământ, și în primul rând elevilor ce doresc să se alăture proiectului sau să urmeze o carieră în avocatură sau magistratură.