Ambasada României la Tel Aviv atrage atenția cetățenilor români aflați în Israel asupra restricțiilor civile, pe linie de securitate, luate de autorități pentru perioada 1 – 5 octombrie. De asemenea, este în vigoare avertismentul de călătorie de nivelul 8 din 9! Evitați orice călătorie în Israel!
Conform comunicatului transmis de Ambasada României la Tel Aviv, restricțiile civile impuse de către autoritățile israeliene au intrat în vigoare pe 1 octombrie 2024 la orele 14:00 și vor dura până la 05.10.2024, orele 20:00.
Aceste restricții prevăd:
- În nordul țării în proximitatea graniței cu Liban: adunări limitate, până la 10 persoane în exterior; până la 150 persoane în interior;
- În zona centrală (inclusiv Tel Aviv și Ierusalim) și în zona de nord a țării, pe aliniamentul orașului Haifa: adunări limitate, până la 30 persoane în exterior; până la 300 persoane în interior;
- Activitățile profesionale și educaționale se pot derula în spațiile din care se poate ajunge în timp util la adăposturi.
Informațiile detaliate privind restrictiile în vigoare: https://www.oref.org.il/eng
Instructiunile de protecție în cazul unui atac aerian:
https://www.oref.org.il/…/emergen…/protection-guidelines
În contextul menținerii situației de securitate volatile pe teritoriul Statului Israel și în plan regional, Ambasada României în Israel reamintește că este în vigoare un 𝐚𝐯𝐞𝐫𝐭𝐢𝐬𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐚̆𝐥𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝟖 𝐝𝐢𝐧 𝟗 – 𝐄𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭̦𝐢 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐜𝐚̆𝐥𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞!
https://www.mae.ro/travel-alerts/2938#765
Avertismentul este valabil pentru întreg teritoriul Statului Israel, dar semnalăm în mod deosebit riscurile de securitate din zona de nord și necesitatea evitării deplasărilor în acel perimetru.