Ambasada României la Washington a amintit, pe pagina sa oficială de socializare, că s-au împlinit 97 de ani de la celebra vizită a Reginei Maria în SUA și Canada. Vizita, care s-a desfășurat între 18 octombrie și 24 noiembrie 1926, a cuprins, printre altele, orașele New York, Washington, Philadelphia, Cleveland, Montreal, Ottawa, Detroit, Chicago și San Francisco. Regina a fost întâmpinată de oficialități și de mulțimile entuziaste care străbăteau străzile.
Președintele S.U.A. Calvin Coolidge a găzduit o recepție pentru Regina Maria la Casa Albă, iar primarul din New York i-a oferit Cheia orașului. La Washington, Regina Maria a vizitat Legația României, Casa lui George Washington din Mount Vernon și a depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Arlington.
Regina Maria a avut întâlniri și cu șefii indieni din triburile Sioux și Blackfoot și a participat la inaugurarea Muzeului de Artă Maryhill din Goldendale, Washington, muzeu a cărui secțiune îi poartă numele și deține în prezent peste 100 de obiecte donate de regina.
Deși vizita ar fi trebuit să se încheie pe 11 decembrie, starea de sănătate înrăutățită a soțului ei, regele Ferdinand, a determinat-o pe Regina Maria să încheie vizita pe 24 noiembrie 1926, cu trei săptămâni mai devreme, se mai notează pe pagina de facebook a Ambasadei României în SUA.