Cotidianul gălățean ”Viața Liberă” anunță ca date concrete privind explozia recentă a traficului de droguri încep să iasă la iveală și la Galați. Mai multe grupări care în ultimele luni s-au dezvoltat în Galați și Vrancea au fost vizate marți, 19 septembrie, de 50 de percheziții, după ce polițiștii au obținut informații certe privind traficul de droguri de mare risc, pe care membrii grupărilor infracționale le obțineau fie prin cumpărare, fie prin schimb. 3-CMC este drogul de mare risc pe care o grupare din Galați, vizată acum de o anchetă a DIICOT, l-a traficat pe parcursul anului 2023. Stupefiantul, cu priză tot mai mare la publicul consumator, inclusiv printre minori, ar fi fost vândut pe piață cu prețuri cuprinse între 100 și 400 de lei/doza, ceea ce arată că plaja clienților pentru astfel de ”produse” este extrem de largă, de la cei cu posibilități mai reduse, eventual elevi, la persoane potente financiar. Afacerile gălățenilor cu drogul considerat relativ nou pe piața stupefiantelor au depășit granițele județului și s-au extins și în Vrancea, unde, spun polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, s-ar fi dezvoltat, de câteva luni, o grupare specializată în trafic de droguri de risc și mare risc. Legăturile dealerilor de la Focșani cu Galațiul au stat la baza afacerii, pentru că vrâncenii își asigurau marfa, în principal, de la dealerii de pe malul Dunării. La momentul actual, anchetatorii lucrează la inventarierea probelor descoperite la cele 15 percheziții de la Galați și la cele 34 de descinderi făcute în județul Vrancea, urmând a face publice rezultatele anchetei.
Angela Gheorghiu recunoscută de WORLD RECORD ACADEMY drept cea mai fermecătoare cântăreață de operă din lume
WORLD RECORD ACADEMY a desemnat-o pe românca Angela Gheorghiu, datorită vocii magnifice și strălucitoarei sale prezențe scenice, drept cea mai...