Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a declarat la TVRInfo, citat de www.ediupedu.ro, că „rezultatul testului (antidrog – n.red) va fi disponibil doar pentru membrii familiei, doar pentru părinți și pentru copil”, relatează . Acesta a precizat că „nu trebuie ca rezultatul acesta să fie unul public, pentru că altfel vom transforma o luptă legitimă împotriva consumului de droguri într-o stigmatizare a unor copii și, știu eu, victimele unor posibile acțiuni de bullying”. Un chestionar va fi aplicat părinților în ultima săptămână din septembrie, după cum a anunțat prefectul. Potrivit prefectului, la școală se va merge doar cu adeverința că respectivul copil și-a făcut analiza antidrog. Acesta a explicat cum ar putea fi ajutate familiile elevilor: „Pentru că sunt foarte multe familii, mai ales cele din medii vulnerabile, care nu știu problemele cu care se confruntă copiii, nu știu anturajele în care se învârt copiii, nu știu, poate, pericolele la care se expun copiii la diverse petreceri, când nu știm ce beau din diverse pahare, din diverse băuturi”, a menționat Rareș Hopincă. El a spus în ce constă procedura de acum: „În acest moment, împreună cu sociologi și psihologi, creăm chestionarul. În data de 20 septembrie, în următoarea întâlnire a grupului de lucru, validăm acest chestionar și, în ultima săptămână din septembrie, aplicăm chestionarul la nivelul tuturor liceelor din Municipiul București. Dacă se va decide în grupul de lucru, poate îl aplicăm și la clasele a VII-a și a VIII-a”. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat că va fi analizată posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personalul medical, în şcoli, doar cu acordul părinţilor, pe 28 august, și a precizat că vor fi constituite grupuri de acţiune la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ formate din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai unităţii de învăţământ, precum şi asociaţiilor de părinţi şi elevi.
Premieră în educație: miercuri, 15 noiembrie, se vor plăti 1,2 milioane de burse pentru elevi!
Prima plată a burselor din anul școlar 2023-2024 se va face pe 15 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând...