Conform datelor Institutului Național de Statistică cea mai scumpă piață în luna mai a acestui an a fost în orașul Deva, unde coșul mediu ajunsele la 146,8 lei, informează www.economica.net. Urmează în acest nedorit clasament Cluj Napoca, unde locuitorii plătesc, în medie, 143,5 lei pe un astfel de coș de cumpărături din piață, și Baia Mare unde costul coșului ajunge la 141,4 lei. Și piețele din București sunt printre cele mai scumpe. Costul coșului din care au fost scoase laptele ( un litru) și ouăle (o bucată) din cauza datelor indisponibile, ajungea până la 141,46 lei. Cu un an în urmă, același coș cumpărat din piețele capitalei costa, în medie, 119 lei. La polul opus, cele mai ieftine piețe sunt orașele Iași, cu 111,89 lei un coș cu zece produse, Slobozia – 117,25 lei și Piatra Neamț cu 123 lei coșul. Anul trecut, orașul cu cea mai scumpă piață a fost Pitești. INS a introdus, în coșul de consum calculat, cartofi, fasole uscată, ceapă uscată, spanac, morcovi, mere, lapte dulce, brânză din lapte de oaie, ouă de găină și miere.