În mediul online circulă imagini cu Evgheni Prigojin, liderul Wagner Group, într-o serie de deghizări bizare. Fotografiile ar fi fost luate dintr-un album al lui Prigojin confiscat din casa acestuia din Sankt Petersburg de către agenții FSB. În imaginile publicate de un ziar pro-Kremlin este prezentat un stand de peruci precum și câteva pașapoarte false, în care Prigojin poartă barbă falsă și perucă. Astfel, se crede că liderul grupului ”Wagner” ar fi intrat deghizat în Rusia, pentru a-și regla conturile cu Vladimir Putin. Informația a fost confirmată de președintele Belarus, Alexander Lukașenko, care a susținut în această dimineață că Prigojin nu se află în țara sa și este în Rusia, posibil la Sankt Petersburg sau chiar Moscova. Liderul de la Minsk a mai spus că Putin își va respecta acordul negociat după revolta Wagner eșuată în urmă cu două săptămâni, și nu va ordona asasinarea lui Prigojin. „Dacă credeți că Putin este rău intenționat și răzbunător și că Prigojin va fi ucis… nu, acest lucru nu se va întâmpla”, a spus Lukașenko. Conform unei informații difuzată de publicația rusă ”Fontanka”, Prigojin ar fi fost văzut la o clădire din Sankt Petersburg care aparține Serviciului de Securitate al Rusiei. Motivul vizitei l-ar constitui colecția de arme particulară a lui Prigojin care i-a fost confiscată și acum returnată de FSB. Printre arme se numără un pistol Glock care i-a fost dăruit de ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, precum şi puşti şi alte arme de colecție. Prigojin ar fi părăsit orașul imediat după aceea, susține ”Fontanka”. Weekendul trecut, liderul mercenarilor ”Wagner” anunțase că i-a fost dată înapoi suma de 10 miliarde de ruble (85 de milioane de lire sterline), bani cash confiscați de FSB de la sediul firmei sale.