Vizita Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii în România a adus românilor un freamăt de speranță. Chiar dacă a fost catalogată, și pe bună dreptate, ca prima vizită a unui monarh britanic în România, Regele Charles a ținut să precizeze în discursul ținut la Cotroceni: ”Întotdeauna m-am simțit acasă în România”! Pentru că Regele a venit acasă, acolo unde își simte rădăcinile care vin din obârșii domnești, acolo unde a fost înconjurat protector de simplitatea și dragostea poporului român, care l-a simțit că face parte din gena sa ancestrală. Și nimeni nu-și mai permite să glumească acum sau să jignească poporul român. Mai știți ceva de nesimțiții de la Sky News care își făcuseră un obicei din jignirea românilor? Nici eu. Istoria are obiceiul să-i pedepsească aspru pe nedrepții săi. Regele Charles al III-lea a venit în România nu așa cum s-ar duce, pe undeva, la supușii săi britanici. A venit în România ca la niște frați săraci și rătăciți într-o lume ambiguă, dar extrem de bogați în ceea ce Occidentul nu recunoaște că a pierdut. Regele a venit în România, simplu, ca de obicei, cu un discurs inspirat nu de consilierii britanici, ci parcă de țăranii români din Viscri și Valea Zălanului: „Am ajuns să iubesc România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele… ”Țară de glorii, ţară de dor”. Am urmărit cu atenție reacția comentatorilor politici de la posturile centrale de televiziune, ca să nu mai vorbesc de stupefacția politicienilor români pentru care Eminescu nu mai este ”citabil”. Dar vine Majestatea Sa, Regele Charles al III-lea, și într-o română perfectă îl citează pe Mihai Eminescu cu un vers din poezia ”Ce-ți doresc eu ție, Dulce Românie?” Versul exact era ”Țara MEA de glorii, țara MEA de dor”! Cu câtă grijă au umblat cu versul rostit de Majestatatea Sa, analiștii noștri politici dar și politicienii dâmbovițeni, nu cumva să deranjeze, să nu amplifice ceva ce era atât de simplu exprimat printr-un vers citat din Mihai Eminescu. Ce ar fi fost dacă Regele Charles ar fi recitat întreaga strofă?
”Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.”
Pălea limba germană în capul locatarului de la Cotroceni? Crăpau de rușine politicienii români prezenți la recepție? Nuuu! Nimic din așa ceva! În schimb fremătau românii! A fost de ajuns un singur vers din Eminescu rostit de Majestatea Sa, Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, pentru ca întreaga noastră clasă politică să nu mai reprezinte brusc nimic! România a avut azi un Rege, un Custode al Coroanei și… atât!
