Parlamentarii de la Chişinău au votat în aplauze repunerea Limbii Române în drepturile fireşti în Republica Moldova. Proiectul de lege a fost votat cu aplauze în lectură finală de majoritatea constituită 57 de deputaţi din Partidul Acţiune şi Solidaritate, fondat în urmă cu câţiva ani de Maia Sandu. Sintagma „limba română” ia astfel locul sovieticei „limbi moldovenești” în toată legislația Republicii Moldova. În termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii, vor opera modificările ce se impun. Totodată, Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă precum și în Codul muncii, va fi numită „Limba română”. Potrivit iniţiatorilor proiectului de lege adoptat, “condițiile ce au impus adoptarea prezentelor modificări lefislative rezultă, în mod indubitabil, din necesitatea și obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituțională, conținute în actele Înaltei Curți de Jurisdicție Constituțională și care statuează un postulat incontestabil, și anume că limba de stat a Republicii Moldova este limba română”. Deputatul PAS, Vasile Şoimaru, singurul deputat în actualul legislativ de la Chişinău care a făcut parte şi din primul Parlament al Republicii Moldova, care a votat independenţa faţă de Uniunea Sovietică, a scris pe pagina sa de socializare: “Cât de întâmplătoare să fie oare coincidenţa? 16 MARTIE 2023, 135 DE ANI DE LA NAȘTEREA GENIALULUI ALEXEI MATEEVICI, AUTORUL POEZIEI “LIMBA NOASTRĂ”… ȘI VOTUL ÎN PARLAMENTUL BASARABEAN A INTRODUCERII SINTAGMEI LIMBA ROMÂNĂ ÎN CONSTITUȚIE?!!! Ministerul Afacerilor Externe de la București a salutat decizia luată, joi, de Parlamentul Republicii Moldova privind adoptarea Legii pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curţii Constituţionale referitoare la limba română, conform căreia sintagma ‘limba moldovenească’ va fi înlocuită cu ‘limba română’ în toată legislaţia R. Moldova. Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, Legea adoptată de Parlamentul de la Chişinău implementează Hotărârea din 2013 a Curţii Constituţionale privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie, în corelare cu Preambulul Constituţiei şi cu Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. „Adoptarea legii menţionate are o profundă semnificaţie simbolică, întrucât restabileşte adevărul ştiinţific cu privire la denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova şi confirmă statutul limbii române de limbă oficială a Republicii Moldova. De asemenea, reconfirmă comunitatea de limbă, istorie şi cultură dintre România şi Republica Moldova. Adoptarea legii demonstrează totodată maturitatea societăţii din Republica Moldova şi aderenţa sa la spaţiul de valori pe care se fundamentează Uniunea Europeană”, precizează MAE.