Guvernul de la Chișinău a anunțat finalizarea procedurilor naționale interne în vederea intrării în vigoare a Acordului privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița, relatează www.jurnal.md. Conform comunicatului Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Acordul a fost inițiat și semnat pe data de 9 februarie a.c., ”pentru a crea mecanisme noi și complexe, în vederea asigurării securității frontierelor”. Conform documentului, se va asigura, astfel, ”accelerarea și facilitarea traversării frontierei comune prin efectuarea controlului coordonat al traficului după principiul „oprire unică”. Tratatul va contribui la asigurarea securității la frontiera moldo-română, care este un segment important al frontierei externe a Uniunii Europene, și va consolida eforturile de prevenire și contracarare a criminalității transfrontaliere. Nu în ultimul rând, va fi facilitat lanțul logistic de aprovizionare, în contextul crizei generate de invazia rusă în Ucraina”, se mai precizează în comunicat. Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ana Revenco, a precizat: ,,Echipele moldo-române aflate în punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița lucrează consolidat de mai multă vreme. De anul trecut, s-a alăturat și Frontex în misiunile de protecție a frontierei de stat. Așa evoluăm împreună, aceștia fiind primii pași spre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, a menționat ministrul Ana Revenco.