Deputaţii au votat miercuri, 15 februarie, un proiect care mărește pedepsele pentru trafic și deținere de droguri. Din lege a fost eliminat însă articolul care prevede doar închisoarea pentru consumul de etnobotanice. Proiectul adoptat de către Camera Deputaţilor, ca for decizional, modifică două legi în sensul majorării pedepselor cu închisoarea în mai multe situații. Pedeapsa cu închisoarea pentru vânzarea de droguri de risc (inclusiv canabisul) crește de la maxim 7 ani la maxim 10 ani: „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată în proiect la Articolul 2. Dacă faptele au ca obiect droguri de mare risc, de pildă cocaina, pedeapsa este închisoarea între 5-15 ani și interzicerea unor drepturi. Și pedepsele pentru trafic internațional de droguri se măresc până la 15, respectiv 20 de ani, astfel: (1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani (înainte era de 3 la 10 ani, n.r.) și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani (înainte era de 7 la 15 ani, n.r.) și interzicerea unor drepturi. Modificările adoptate miercuri nu vizează Articolul 4 al actualei legi nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. În Articolul 4 sunt stabilite pedepsele pentru deținerea de droguri pentru consum propriu: (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.