Un pasager care zbura la bordul unui avion al companiei suedeze SAS, de la Stockholm la Los Angeles, a făcut infarct dar a fost salvat de ceilalţi pasageri. Aceştia erau, de fapt cardiologi, în drum spre un congres de medicină din SUA. Norocul pasagerului a făcut ca la bord să se afle 56 de medici cardiologi care se deplasau spre SUA, pentru a participa la un congres ştiinţific. Ei au intervenit și au stabilizat pacientul, relatează ziarul „Ekstra Bladet”, preluat de „Heute” şi de www.libertatea.ro. Povestea a fost relatată de unul dintre piloţii cursei aeriene. „Căutam cel mai apropiat aeroport, dar următorul era la patru ore distanță”, a povestit pilotul Henrik Nielsen. Apoi, ajutorul a venit pe neașteptate, de la 56 de specialiști în boli de inimă din Stockholm și din Oslo (Norvegia), care se aflau la bordul avionului şi care erau în drum spre o conferință medicală la Los Angeles. „Însoțitorii de zbor nici măcar nu au apucat să acorde primul ajutor, medicii erau deja «de gardă». L-au stabilizat și apoi ne-au explicat în detaliu ce îi lipsea bărbatului”, a adăugat căpitanul Nielsen. La sosirea în Los Angeles, o ambulanță aștepta pacientul. „Trebuia să meargă imediat la spital, zburase în Los Angeles pentru că organizase o petrecere aniversară în Palm Springs. Nu a fost descurajat. A mers la control, a fost consultat și își revenise. A fost bine și a plecat imediat la party. Își sărbătorea cea de-a 40-a aniversare”, a mai spus pilotul.
România va încasa 9,25 de milioane de euro ca primă de participare la Campionatul European de Fotbal
Naționala de fotbal a țării noastre va încasa 9.250.000 de euro ca primă de participare la Campionatul European de Fotbal...