Profesorul universitar de geologie Naci Görür, a vorbit în mai multe rânduri în trecutul recent despre riscul unui cutremur pe falia est-anatoliană și chiar a cerut oficialilor să ia măsuri, scriu publicațiile turce Hurriyet și Milliyet, preluat de www.libertatea.ro. Prof. Dr. Naci Görür a reamintit că oamenii de știință avertizaseră în mod repetat cu privire la riscul unui astfel de cataclism în zonă și le ceruseră autorităților să ia măsuri pentru a reduce pagubele. „Prieteni, îmi pare foarte rău, dar a avut loc un cutremur cu magnitudinea 7,5
în regiunea Pazarcik din Maraș. Un cutremur foarte puternic, sper că nu vom avea multe victime. În calitate de specialiști în geologie am spus și am scris că acest cutremur urma să aibă loc. Nimeni nu a reacționat la ce am spus”, a scris Görür pe Twitter. Nu a fost singurul specialist care a avertizat asupra catastrofei. Cercetătorul olandez Frank Hoogerbeets ar fi prezis cu trei zile înainte producerea unui cutremur major în sudul Turciei sau în zonele limitrofe din Siria, Liban sau Iordania. Tot pe Twitter, savantul olandez specializat în astronomie, a scris pe data de 3 februarie: „Mai devreme sau mai târziu, va fi un cutremur de circa 7,5 grade în această regiune – Turcia de sud-est, Iordania, Siria, Liban”. Totodată, într-un videoclip postat pe 2 februarie pe YouTube, olandezul Frank Hoogerbeets arată două falii periculoase din Asia centrală și China și spune că pericolul major este preconizat pentru 6 februarie!