Oficialii americani au confirmat că armata SUA a doborât balonul „spion” chinezesc deasupra Oceanului Atlantic. Ordinul a fost dat chiar de Preşedintele Joe Biden, după ce a fost informat miercuri de faptul că balonul survolează teritoriul SUA. Pentagonul a transmis, citat de CNN, că balonul doborât în Oceanul Atlantic a fost folosit de China „într-o încercare de a supraveghea zone strategice din SUA”. China a reacționat și a învinuit Washingtonul că a „reacţionat excesiv” şi a încălcat „grav” practica internaţională. Într-un comunicat al ministrului chinez de Externe, se precizează: ”China îşi exprimă nemulţumirea puternică şi protestul faţă de utilizarea forţei de către SUA pentru a ataca aeronavele civile fără pilot. Partea chineză a informat în repetate rânduri partea SUA după verificarea faptului că dirijabilul este pentru uz civil şi a intrat în SUA din cauza forţei majore – a fost complet un accident”, se arată în documentul transmis duminică.
Doi celebri economiști americani estimează că pierderile economiei SUA sunt de 100 de miliarde de dolari pe an!
Publicația românească ”Tribuna US” care apare la Chicago, face referire la un studiu recent publicat de Committee to Unleash Prosperity,...