Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare un fel de ultimatum în care acestea au termen ca până pe 25 noiembrie să transmită listele cu banii câștigați în instanțe de către profesori ca urmare a proceselor intentate de aceștia statului pentru neplata drepturilor salariale și a dobânzilor eferente. Ministerul precizează în nota transmisă că în cazul necomunicării cuantumului sumelor respective, banii care urma să fie dați cadrelor didactice în decembrie vor fi pierduți. În circulara semnată de Secretarul de Stat Sorin Ion, se menționează că „situația va fi semnată și asumată de către inspectorul școlar general, auditorul, contabilul șef, consilierul juridic și responsabilul salarizare. În situația în care nu ați comunicat cuantumul sumelor respective până la data și ora menționată (sic!), considerăm că nu există sume necesare pentru plata hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi salariale cuvenite personalului didactic în urma hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea de daune – interese moratoriu sub forma dobânzii legale”. În parallel, Inspectoratele trebuie să treacă într-un tabel sumele pe care trebuie să le primească angajații din școli de la Consiliul local, Consiliul județean sau Ministerul Educației.