Postul de radio german Deutche Welle transmite că a reușit să dialogheze cu o spioană FSB care a defectat în Franța. Marija Dmitrieva a reușit să fugă din Rusia prin Africa de Nord, și să ajungă în zona de tranzit de pe aeroportul din Paris, unde a cerut azil politic. Acolo ea a declarat că nu mai suportă ce se întâmplă în țara sa natală: „Vreau ca moartea să nu mai apară. Nu mai vreau ca oamenii să moară în Ucraina, nu mai vreau ca rușii să moară”, a declarat fugara spioană rusă. Femeia de 31 de ani este medic și spune că a lucrat pentru trei agenții de securitate rusești din 2016 – cel mai recent pentru FSB. Dar războiul din Ucraina a făcut-o să se rupă de țară. Mulți din FSB cred acum că războiul este pierdut, spune ea, citata de Globe Echo. În calitate de medic, ea a tratat în repetate rânduri angajați nemultumiți care doreau să părăsească serviciul: „Spuneau că sunt obosiți. Nu părăsești FSB-ul așa, pur și simplu. Este un loc de muncă foarte respectabil, care se obține foarte greu. Și dacă trei angajați tineri demisionează într-o singură lună, asta sugerează că nu sunt de acord cu sistemul”. Dmitrieva crede că oficialii serviciilor secrete se tem că într-o zi vor fi trași la răspundere pentru crimele comise în războiul din Ucraina. Unul dintre cei mai renumiți experți pe spațiul rus de la Universitatea din Innsbruck, politologul Gerhard Mangott, consideră că evaluarea făcută de Dmitrieva este fundamental plauzibilă: „Am aflat din sursele mele că exista întrebări în cadrul personalului de conducere al FSB cu privire la cât de mult sunt dispusi să plătească pentru o victorie în Ucraina. Este adevărat și faptul că numărul celor care se tem că Rusia ar putea pierde și acest război este în creștere”. Fostul medic FSB a afirmat că deține informații despre una dintre cele mai recente reuniuni ale Consiliului Suprem de Securitate al Rusiei, la care s-a decis că războiul va continua să se intensifice. Doua surse FSB care au avut acces la informații de la ședința respectivă i-ar fi spus că s-a discutat despre recăpătarea controlului operațiunilor Rusiei în Ucraina: „Ei au discutat despre modul in care situația din Ucraina ar putea fi adusă sub control. Nu contează ce mijloace vor fi folosite pentru a atinge acest obiectiv și câți civili urmează să moară”. Bombardarea sistematică a țintelor civile din Ucraina a început în aceeași zi. Nu este prima spioană rusă fugită în octombrie în Franța. Dmitrieva a urmat unui alt ofițer FSB și unui mercenar cu funcție de conducere din grupul paramilitar ”Wagner” care au cerut azil la Paris unde au prezentat informații și documente despre invazia Ucrainei și sistemul de contrainformații de la Moscova.
Doi celebri economiști americani estimează că pierderile economiei SUA sunt de 100 de miliarde de dolari pe an!
Publicația românească ”Tribuna US” care apare la Chicago, face referire la un studiu recent publicat de Committee to Unleash Prosperity,...