Castelul Bran a fost retrocedat de statul român în 2006 către actualul propriatar, Dominic Von Habsburg. În 1920, Consiliul Orășenesc Brașov a donat Castelul Bran Reginei Maria a României, în semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Prin testament, Regina Maria l-a lasat moștenire fiicei sale, Principesa Ileana, sora Regelui Carol al II-lea. Dupa expulzarea familiei regale, in 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, care l-a administrat timp de 58 de ani. Proprietatea a fost retrocedată de statul român în 2006 către actualul proprietar, Dominic Von Habsburg. În anul 1931, Regina Maria punea la punct o nouă înrudire prestigioasă, cea dintre fiica sa cea mică, Ileana și arhiducele Karl Anton de Habsburg, descendent al împăraţilor Austro-Ungariei. Din această căsătorie s-a născut Dominic, care este nepotul Reginei Maria. Bărbatul, acum în vârstă de 85 de ani, a mai moștenit și titlurile de arhiduce al Austriei și mare duce de Toscana. El locuiește în prezent la New York unde a profesat ca arhitect. Castelul Bran îi aduce un profit anual de peste două milioane de euro.