Medicii avertizează că asistăm pe plan mondial la o explozie a îmbolnăvirilor de cancer, din cauze necunoscute, pacienții fiind din ce în ce mai mulți copii și adulți până în 50 de ani. Un studiu apărut recent în SUA, care are la bază analizarea registrelor de cancer din 44 de țări, demonstrează că incidența cancerelor cu debut precoce este în creștere rapidă în cazul cancerului colorectal și a altor 13 tipuri de cancer, multe dintre acestea afectând sistemul digestiv, iar această creștere are loc în multe țări cu venituri medii și ridicate. Shuji Ogino, unul dintre coautorii studiului, profesor de patologie la Harvard T.H. Chan School of Public Health, spune că terifianta creștere este rezultatul unui amestec nesănătos de factori de risc care probabil lucrează împreună — unii care sunt deja cunoscuți, iar alții care trebuie investigați. El notează că mulți dintre acești factori de risc au o legătura dovedită cu cancerele, cum ar fi obezitatea, sedentarismul, diabetul, alcoolul, fumatul, poluarea din mediul înconjurător și dietele occidentale bogate în carne roșie și zaharuri adăugate, ca să nu mai vorbim de munca în ture și lipsa de somn. „Există și mulți factori de risc necunoscuți, cum ar fi un surse de poluare sau aditivi alimentari. Nimeni nu știe”, a notat Ogino. El crede că motivul pentru care atât de multe cancere — 8 din cele 14 studiate — implică sistemul digestiv indică un rol important al dietei și al bacteriilor care trăiesc în intestinul nostru, numit microbiom. Cercetătorul este de părere că obezitatea, care pe vremuri era rară, a ajuns în vremurile noastre să fie ceva comun încă din copilărie, ceea ce face riscurile de cancer să se acumulează cu zeci de ani mai devreme decât în cazul generațiilor anterioare. Analiza lui Ogino a constatat că, pe parcursul anilor de studiu, creșterea medie anuală a numărului de cazuri de cancer colorectal la adulții tineri a fost de aproximativ 2% în SUA, Australia, Canada, Franța și Japonia. În Marea Britanie, este de aproape 3% pe an. În Coreea și Ecuador, este de aproximativ 5% pe an. „Nu pare mare, dar vă puteți gândi la inflație: Dacă este de 2% în fiecare an, va fi o mare schimbare peste 10 ani sau 20 de ani”. a spus Ogino. „Nu este ceva banal”. Între 1988 și 2015, aceste creșteri anuale au împins ratele cancerelor colorectale timpurii de la aproape 8 la fiecare 100.000 de persoane la aproape 13 la 100.000 — o creștere de 63%, potrivit unei alte analize recente publicate în The New England Journal of Medicine. Studiile arată că aproximativ 1 din 10 cancere colorectale din SUA este diagnosticat la o persoană cu vârsta cuprinsă între 20 și 50 de ani. Analiza lui Ogino a descoperit ceea ce se numește efect de cohortă, ceea ce înseamnă că riscul unui cancer cu debut precoce a crescut pentru fiecare grup succesiv de persoane născute la o dată ulterioară. De exemplu, cei născuți în anii 1990 au un risc mai mare de a dezvolta un cancer cu debut precoce în timpul vieții decât cei născuți în anii 1980. Alte tumori maligne în creștere la americanii mai tineri sunt cele la sân, uter, vezica biliară & canalul biliar, rinichi, pancreas, tiroidă, stomac și celulele plasmatice din sânge — un cancer numit mielom. Dr. Karen Knudson, director executiv al Societății Americane de Cancer, numește această analiză „o chemare la arme”. Cancerul este un diagnostic grav la orice vârstă, dar atunci când apare la adulții mai tineri, tumorile sunt de obicei mai agresive și adesea nu sunt detectate pentru perioade mai mari de timp, deoarece depistarea de rutină a cancerului nu este recomandată pentru unele dintre cele mai frecvente tipuri de cancer, cum ar fi cel de sân și de prostată, până la vârsta de 50 de ani. „Nu numai că aceste tipuri de cancere cu debut precoce au fost mai susceptibile de a fi diagnosticate atunci când tumora se află într-un stadiu mai avansat, dar […] au fost asociate cu rate mai scăzute ale supraviețuirii”, a spus Knudson. screeningul de rutină — cu colonoscopii și teste care verifică prezența sângelui în scaun — a dus la scăderea cazurilor de cancer colorectal și a făcut ca acesta să fie mai puțin fatal la adulții mai în vârstă, chiar dacă au crescut vertiginos cazurile la cei sub 50 de ani. Knudson spune că trei lucruri ar trebui să se întâmple în urma unor studii ample și definitive precum acesta. „Unul este un apel la cercetare, astfel încât să înțelegem cu adevărat unele dintre tendințele specifice pe care le observăm”, spune ea. În al doilea rând, ea dorește să vadă o mai mare conștientizare a riscurilor, ceea ce, speră ea, îi va ajuta pe oameni să își modifice comportamentul pentru a controla unele riscuri. În al treilea rând, spune ea, grupurile care fac recomandări pentru depistarea cancerului ar trebui să reevalueze când ar trebui să înceapă aceste testări. S-ar putea ca unele să înceapă la vârste mai fragede.
(preluare din www.adevarul.ro)