Celebrul economist american Angelou Angelou a avut la București mai multe întrevederi cu oficialitățile române în cadrul cărora accentul a fost pus pe dezvoltarea relațiilor economice între România și SUA, pe atragerea investitorilor americani în țara noastră dar și pe creșterea prezenței economice românești în SUA. O agendă economică bilaterală ambițioasă a fost discutată de reputatul economist atât cu vicepreședintele parlamentului, Florin Alexe, cu ministrul Economiei, Florin Spătaru, dar și cu reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie a României. Într-o declarație făcută pentru Compania Română de Știri, Angelou Angelos a precizat că, deși s-a aflat în România într-o vizită privată, împreună cu soția, Esther, la invitația unor prieteni, se întoarce în SUA optimist că relațiile economice între cele două țări vor cunoaște în perioada imediat următoare o dezvoltare accelerată. ”România a demonstrat, mai ales în contextul războiului din Ucraina, că este un partener de nădejde al SUA în Europa. Tocmai de aceea, este timpul ca și oamenii de afaceri americani să manifeste încredere deplină în România și să înceapă o conlucrare în toate domeniile cu mediul de afaceri român. Îi așteptăm cu proiecte economice pe oamenii de afaceri români nu doar pentru creșterea investițiilor americane în România dar și pentru intrarea lor pe piața americană. AngelouEconomics și International Accelerator din Texas le oferă tot sprijinul de care au nevoie în acest sens”, a declarat reputatul economist la finalul vizitei sale în România. Angelou Angelos este fondator și CEO al AngelouEconomics, o companie de consultanță de top în dezvoltare economică din SUA, cu o listă impresionantă de clienți atât din sectorul privat, cât și din sectorul public. Compania a elaborat peste 600 de strategii de dezvoltare economică pentru clienții săi, însumând investiții de aproape 22 de miliarde de dolari în întreaga lume. Angelos Angelou este, de asemenea, fondatorul și CEO-ul International Accelerator (IA) din Austin, Texas, care se focusează exclusiv pe antreprenorii născuți în străinătate care doresc să lanseze startup-uri de tehnologie (dar nu numai) pe piața din SUA. Companiile din portofoliul IA sunt evaluate astăzi la peste 550 de milioane de dolari. Înainte de a începe AngelouEconomics, Angelos a petrecut aproape 12 ani la Camera de Comerț din Austin, Texas, SUA, în calitate de vicepreședinte pentru dezvoltare economică, timp în care a plasat peste 22 de miliarde de dolari în proiecte de investiții de capital (de la semiconductori la asistență medicală, energie și data center, inclusiv clienți de minerit Bitcoin din întreaga lume). Bilanțul său de realizări include atragerea a 26 de miliarde de dolari în investiții de capital și alte 19 miliarde de dolari în investiții ulterioare și crearea a peste 285.000 de locuri de muncă directe și indirecte. Lista companiilor recrutate include IBM, Apple, Samsung, Motorola, AMD, Cypress Semiconductor, Applied Materials, Tokyo Electron și Sematech.