Nunta lui George Simion care a avut loc în comuna Măciuca, sat Oveselu, din județul Vâlcea, a fost fără îndoială cea mai mediatizată nuntă românească. George Simion s-a căsătorit sâmbătă, 27 august 2022, cu Ilinca Munteanu. Ziua a coincis cu aniversarea a 31 de ani de la declararea independeței Republicii Moldova, ceea ce l-a făcut pe George Simion să reamintească sloganul lansat de el, ”Basarabia e România”, pe vremea când era doar liderul Platformei Acțiunea 2000. „Categoric are legătură, special m-am uitat în calendar când vorbeam cu Ilinca. E un fel de mesaj pe care îl transmitem că Băsarabia a fost, este şi va fi România. Am scris asta pe toate zidurile. Mai devreme sau mai târziu, Prutul va deveni un râu intern al României. Mesajul e clar: Basarabia e România, La mulţi ani Basarabiei unită pe veci cu ţara!”, a precizat George Simion. Deși inițial au fost anunțați peste 10000 de invitați, la nuntă au participat maxim 5000 de oameni. Ziariștii prezenți la eveniment au relatat că mirii au respectat tradițiile și obiceiurile străvechi de nuntă din zonă. Posturile centrașe de televiziune au transmis opiniile mai multor analiști politici care au concluzionat că nunta liderului AUR a abut și latura de PR, specifică unui eveniment politic.