Agenții ruși de la FSB au anunțat că au soluționat cazul asasinării Dariei Dughin, fiica lui Alexander Dughin, cel considerat că a influențat decisiv decizia lui Putin de a invada Ucraina. Conform comunicatului transmis de FSB, asasinatul a fost executat de o femeie membră a serviciilor secrete ucrainene, care a planificat atentatul timp de o lună şi a reuşit imediat după comiterea lui să părăsească Rusia către Estonia, au anunțat agențiile ruse de presă citate de presa internțională. FSB anunță că asasina ar fi cetăţeanul ucrainean, Natalia Vovk, în vârstă de 43 de ani. Aceasta ar fi intrat în Rusia pe data de 22 iulie, însoțită de fiica ei în vârstă de 12 ani, la bordul unui automobil marca ”Mini Cooper” cu numere de înmatriculare din regiunea separatistă ucraineană Donețk.La Moscova, susțin agenții ruși, aceasta ar fi închiriat un apartament chiar în blocul unde locuia și Daria Dughina. Mai mult, Vovk ar fi schimbat la Moscova numerele de înmatriculare ale mașinii cu unele kazahe. FSB afirmă că Vovk însoțită de fiica ei a participat la festivalul ”Tradiții” la care a fost si Dughina, dar nu mai spune cum a ajuns așa-zisa agentă ucraineană, împreună cu fiica ei de 12 ani, să pună dispozitivul exploziv în mașina lui Dughin, cu care a plecat însă Daria de la eveniment. Presupusa asasină și fiica sa au plecat din Rusia, a doua zi după asasinat, prin regiunea Pskov către Estonia”, mai susțin cei de la FSB.